

Aer boem, accent local pronunţat, clădiri vechi, toate sau niciuna din cele de mai sus? Centru turistic, de afaceri, universitar sau ecologic? Studenţii de la AIESEC i-au întrebat pe clujeni cum îşi văd oraşul, în cadrul unui proiect care are ca scop găsirea identităţii Clujului.
În prima fază a proiectului, numită Coloring Cluj, aproape 500 de clujeni care au trecut pe la Casa de Cultură a Studenţilor au primit pliante, au fost întrebaţi cum văd dezvoltarea Clujului ca centru turistic sau de afaceri, iar cei care au vrut să participe activ au avut la dispoziţie trei cartoane, pe care să îşi exprime, prin desene, dorinţele cu privire la viitorul urbei.
Evenimentul de sâmbătă a avut ca scop şi promovarea site-ului BrandingCluj, care va fi suportul online al campaniei.
Membrii AIESEC implicaţi în proiect vor continua să organizeze activităţi prin care să aleagă cea mai potrivită nişă de dezvoltare a oraşului, până în iunie, iar ulterior va începe "etapa creativă", în care tinerii vor să găsească ideile pe baza cărora să creeze materiale de promovare. În acea perioadă, patru echipe de studenţi vor lucra alături de patru agenţii de publicitate din oraş.