Cabana din Valea Drăganului în care Raluca Cuibus, o adolescentă de 17 ani, din Cluj, a murit ca urmare a unei intoxicări cu monoxid de carbon, este proprietatea unui poliţist din Oradea, susţin unele surse din rândul anchetatorilor, contactate de către
clujeanul.ro.
Poliţistul este Radu Olteanu, din cadrul IPJ Bihor, însă cabana, după cum afirmă anchetatorii clujeni care cercetează acest caz, era administrată de socrii acestuia, care locuiesc în Huedin. Anchetatorii clujeni au mai declarat pentru
clujeanul.ro că cei 13 tineri care au petrecut la această cabană i-ar fi plătit proprietarului suma totală de 1.500 de euro, ca şi drept de folosinţă pentru cele trei zile cât au stat aici.
Pe de altă parte, poliţiştii clujeni au solicitat ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - n.r.) să verifice instalaţia de încălzire a cabanei, o centrală de tip Junkers, care nu îndeplinea condiţiile legale de funcţionare.
Potrivit anchetatorilor, centrala era montată în baie, iar aerisirea acesteia, care dădea într-o magazie de lemne, ar fi fost serios obturată de materialul lemnos aflat aici. În fapt, acesta ar putea fi şi unul din principalele motive ale proastei funcţionări a instalaţiei de încălzit care, ulterior, ar fi provocat moartea Ralucăi prin intoxicare cu monoxid de carbon. ISCIR va trebui să comunice rezultatele verificărilor sale în următoarele zile.
Raluca Cuibus, elevă în clasa a XI-a a liceului de Telecomunicaţii din Cluj, a sărbătorit Revelionul într-o cabană din Valea Drăganului, alături de prietenii săi, în total 13 tineri, dintre care cinci fete. În prima zi a anului, în jurul orei 14, Raluca ar fi intrat să facă un duş împreună cu prietenul ei, Vlad Gabriel Macavei, taximetrist în Cluj. În acel moment, ceilalţi tineri se aflau în cabană şi pe afară. Raluca şi Vlad au leşinat la câteva minute după ce au intrat la duş din cauza emisiilor de monoxid de carbon produse de centrala termică din baie. Potrivit anchetatorilor, deşi ameţit de gaz, Vlad ar fi avut puterea să strige după ajutor.
Tinerii au chemat Ambulanţa, care ar fi ajuns destul de repede la cabana din Valea Drăganului. Până la venirea maşinii de salvare, câţiva dintre ei le-au acordat primul ajutor Ralucăi şi lui Vlad, aşa cum s-au priceput, prin masaj şi respiraţie artificială.
Ulterior, cei doi au fost transportaţi cu maşina salvării la spitalul din Huedin, unde le-au fost administrate medicaţiile specifice pentru astfel de situaţii. Intervenţiile medicilor au dat roade în cazul lui Vlad, însă pentru fată, cu toate insistenţele, s-au dovedit inutile.
"A fost resuscitată continuu timp de trei ore. Avea puls câteodată, iar inima îi bătea, apoi iar îi încetinea şi dispărea. Medicii au făcut tot ce-au putut să o salveze, însă, din păcate, n-au reuşit s-o readucă la viaţă", a declarat unul dintre anchetatorii clujeni care cercetează acest caz. Acesta a răspuns şi la întrebarea care i-a măcinat pe toţi tinerii care au participat la Revelion imediat după producerea tragediei: cum a putut fi salvat Vlad şi Raluca nu? Pentru asta, anchetatorul a cerut părerea unori legişti, care au spus că, în cazul unor intoxicaţii cu monoxid de carbon, organismul fumătorilor ar fi mai rezistent decât al celor care nu fumează. Iar Vlad este fumător.
Raluca Cuibus a fost înmormântată sâmbătă după amiaza, în cimitirul din cartierul Mănăştur, la slujbă participând peste 200 de persoane.