Citeşte povestea celui mai temut criminal al Clujului: "Omul cu ciocanul"

Prima pagină din CLUJEANUL, numărul 1, apărut în 7 martie 2000

Pe 7 martie 2000, apărea primul număr din CLUJEANUL, săptămânalul care a cucerit într-o singură zi piaţa locală de presă scrisă. Până pe 7 martie 2008, clujeanul.ro vă prezintă cele mai interesante şi incitante materiale publicate în cei 8 ani în care CLUJEANUL a fost lider autoritar al pieţei locale de presă. Astăzi, puteţi reciti reconstituirea vieţii celui mai temut criminal din istoria Clujului, "Omul cu ciocanul", dar şi a eroului de la Iara, cel care şi-a pierdut viaţa încercând să-şi salveze ortacii.




"Omul cu ciocanul"
un material de Dan Brie

Miliţia a reuşit cu greu să-l prindă pe criminalul care, vreme de 3 ani, a întreţinut teroarea la Cluj. După o scurtă împotrivire, în timpul căreia i-a bruscat pe infirmierii de la psihiatrie trimişi să-l imobilizeze şi a rănit uşor un miliţian, Romulus Vereş a lăsat să-i cadă din mână ciocanul care îi adusese îngrozitoarea celebritate. A privit uimit în jur, zâmbind cu nevinovăţie.

"Dacă puteţi, apăraţi-mă de diavol. El mă stăpâneşte şi în numele meu a făcut totul", a spus Vereş, omul despre care clujenii nu au încetat să vorbească nici după 35 de ani.

Raportul medicilor care l-au consultat pe Vereş înainte de a-l trimite la Spitalul de Psihiatrie din Ştei confirmă, într-o oarecare măsură, cuvintele sale. În raport se arată că acest criminal "deosebit de periculos" nu a avut discernământ când şi-a atacat şi ucis victimele. "Nu pot să-mi amintesc nimic. Ştiu doar că diavolul s-a folosit de mine pentru fărădelegile sale. Nu eu am ucis, ci el", a mărturisit omul cu ciocanul în timpul anchetei. Pentru a se apăra de diavol, Vereş mergea săptămânal la biserică, iar în perioada în care a comis crimele şi-a confecţionat acasă, în şifonier, un mic altar. "Acestea nu m-au scăpat de diavol. Sosirea lui e un semn că sfârşitul lumii se apropie", ar fi spus Vereş la interogatoriu.


"Diavolul îmi fura înfăţişarea şi omora"

Femeile şi copiii, cu care se purta foarte bine în perioadele de luciditate, au fost cei împotriva cărora omul cu ciocanul şi-a descărcat întreaga agresivitate. Deşi în Cluj se vorbea că a ucis 200 de femei, victimele lui Vereş au fost, în realitate, mult mai puţine. Dar violenţa sa a stat la baza legendei, care a crescut în cei 3 ani în care depistarea sa a fost imposibilă. Se spunea că are o forţă ieşită din comun, fapt parţial verificat în momentul când a fost prins, şi că nimic, nici măcar glonţul, nu-l poate atinge. "Diavolul mă lega, apoi îmi fura înfăţişarea şi omora", declara Vereş.

Medicii au constatat că Romulus Vereş era stăpânit de demenţă între datele de 5 şi 12 ale lunii. În rest, era un om normal, care ştia să-şi atragă simpatia celorlalţi. Cu o înfăţişare agreabilă şi maniere distinse, Vereş semăna izbitor, din punct de vedere fizic, cu actorul şi cântăreţul Maurice Chevalier. La percheziţia locuinţei sale, anchetatorii au descoperit o fotografie mărită a artistului francez.

Prima victimă a omului cu ciocanul a fost descoperită în apele Someşului, la 7 ore după crimă, pe 11 septembrie 1972. Rănile produse de ciocan nu erau vizibile la prima vedere. Victima era o femeie frumoasă, cu părul lung şi negru, uşor cârlionţat, ochi verzi şi trup bine proporţionat. Părea victima unui înec. Când a fost găsită, Cornelia Vaida era complet dezbrăcată. Urmând pista unui posibil conflict cu iubitul, încheiat prin uciderea ei, anchetatorii au pierdut repede firul, iar dosarul a fost aşezat în rafturile pentru infracţiuni cu autor necunoscut. Anchetatorii au apreciat atunci că ucigaşul este un individ cu suficient discernământ ca să şteargă urmele crimei.

La puţin timp după uciderea Corneliei Vaida, Vereş a atacat din nou. Şi de această dată, victima a fost o femeie: Covaci Ibolya, ucenică la Cooperativa "Blănarul" din Cluj. Crima s-a petrecut pe 7 octombrie 1972, în jurul orei 6.30. "Satana m-a îndemnat. Braţul satanei s-a subţiat şi s-a transformat în ciocan, care a lovit", a spus Vereş la anchetă. Din fericire, deşi fusese lovită de patru ori, Covaci Ibolya a supravieţuit, dar nu s-a mai simţit niciodată în siguranţă în locuinţa de pe strada Vasile Lucaciu nr. 30.



Un oraş cuprins de teroare

Omul cu ciocanul a pândit-o pe Maria Mărgineanu mai multe zile înainte de a se hotărî să acţioneze. Martorii au declarat ulterior că îl văzuseră destul de des pe Vereş dând târcoale locuinţei familiei Mărgineanu de pe strada Traian nr. 80, dar nu şi-au imaginat că bărbatul pieptănat "a la Maurice Chevalier" era deja celebrul "om cu ciocanul". Femeia era gravidă în luna a opta. Când au găsit-o într-o baltă de sânge, vecinii s-au gândit că venise momentul naşterii. Descoperind că femeia fusese lovită în creştet cu un obiect metalic, medicii de la ginecologie au îndreptat-o spre neurochirurgie, unde a fost salvată.

Anchetatorii au intervievat sute de persoane, iar cazul "ciocănarului" a intrat în atenţia Direcţiei Securităţii Statului. Singura noutate importantă care apăruse în timpul cercetărilor era faptul că "omul cu ciocanul" se apucase şi de tâlhării. Din casa familiei Mărgineanu dispăruseră un palton şi 200 de lei. Toate acestea se petreceau pe 16 octombrie 1972.

La Cluj, legenda "omului cu ciocanul" prindea contur. Se vorbea deja că fuseseră ucise 20 de femei şi că Miliţia nu putea face nimic pentru a-l anihila pe criminal. Comitetele muncitoreşti din întreprinderi semnalau la Direcţia Judeţeană de Securitate că în oraş se instalase panica. Prima măsură luată de Securitate a fost cooptarea gărzilor patriotice şi a patrulelor muncitoreşti în acţiunea de prindere a omului cu ciocanul. Oraşul arăta ca în pragul unui asediu.



Cu un pas înaintea Miliţiei

Dar Vereş nu a putut fi prins. Prea târziu s-a constatat că, pentru a scăpa de urmărire, ciocănarul îşi modificase înfăţişarea. Îşi vopsise părul şi îşi răsese favoriţii. Apoi a lovit din nou. De această dată a ucis un copil, Ana Valentina Florea, elevă în clasa a II-a. Pe 5 decembrie 1972, deghizat în soldat, Vereş a aşteptat în faţa casei de pe strada Maşiniştilor 74 până s-a asigurat că toţi ai casei plecaseră, iar Ana rămăsese singură. S-a folosit şi de această dată de ciocan. Potrivit "Dosarului Romulus Vereş", aflat la Ştei, omul cu ciocanul a lovit-o pe fetiţa de numai 8 ani, a violat-o, apoi a incendiat un şifonier şi s-a făcut nevăzut.

Ana Valentina a murit din pricina rănilor şi a arsurilor. Mai târziu s-a stabilit că Vereş îl cunoştea pe tatăl victimei. Şi nu numai atât: Vereş îi spusese la o întâlnire că l-ar putea identifica oricând pe "omul cu ciocanul". "L-am văzut, îmbrăcat în militar, în trenul cu care veneam de la Bucureşti", s-a lăudat Vereş la tatăl micuţei Ana Valentina.

Alte sute de persoane au fost intervievate. Strada Maşiniştilor a fost cercetată casă cu casă. Fără rezultat. Anchetatorii trimişi de la Bucureşti pentru a ajuta echipa locală au fost acuzaţi de conducerea Miliţiei judeţene de incompetenţă.



Cuţitul, a doua armă

Elementele adunate la dosar indicau faptul că infractorul acţionează fără un mobil precis, ceea ce făcea prinderea lui extrem de dificilă. Ultimele două atacuri demonstrau, în plus, că e vorba de un psihopat stăpânit de o stare de demenţă care se manifesta ciclic, atingând apogeul între 5 şi 12 ale lunii. Timp de şapte zile pe lună, Vereş nu mai avea control asupra propriilor fapte.

La câteva zile după uciderea Anei Valentina Florea, Vereş a atacat o femeie în Piaţa 1848. Rănile suferite de Ana Biro, vânzătoare la magazinul de pâine din piaţă, au fost superficiale. Nici a şasea victimă, Ileana Olteanu - atacată în liftul unui imobil de pe strada Horea, în timp ce se întorcea acasă -, nu a suferit traumatisme grave. Interesant este că femeia fusese o vreme amanta lui Vereş, cu care întreţinuse relaţii intime şi în zilele de dinaintea agresiunii. "Ce era să fac? Să spun cine e şi să-l nenorocesc?", a declarat Ileana Olteanu la interogatoriul Miliţiei.

Al şaptelea atac a fost însă unul reuşit pentru Romulus Vereş. După zile de stat la pândă în faţa unei case de pe strada Karl Marx, la câteva sute de metri de sediul Securităţii, omul cu ciocanul ucide, pe 16 decembrie 1972, o altă femeie tânără. Aurelia Ciulea era elevă la Liceul Economic şi locuia în gazdă pe strada Karl Marx. În aceeaşi casă, Vereş avea o altă amantă, doamna Nagy.

Prietenele fetei au declarat că Aurelia se simţea urmărită, iar în zilele anterioare crimei fusese extrem de agitată. În cazul ei, omul cu ciocanul trecuse la cuţit, provocându-i 18 răni. După ce a ucis-o, Vereş a învelit-o într-un covor, căruia i-a dat foc. Incendiul s-a extins la perdele, atrăgând atenţia vecinilor. Înainte să dispară, Romulus Vereş a furat un ceas de mână şi o brichetă. Expertiza medicilor legişti a mai arătat că el îşi satisfăcuse poftele sexuale cu cadavrul victimei.



Cercul se închide

Numărul intervievaţilor în cazul omului cu ciocanul ajunsese la patru mii. Portretul criminalului începea să se contureze. Aria în care acţiona fusese, de asemenea, delimitată, iar Bucureştiul primea asigurări că infractorul va fi prins în curând. Dar Romulus Vereş a avut timp pentru încă o crimă. Pe 14 februarie 1974, Szilagy Emma Ilona, în vârstă de 68 de ani, a fost ucisă în propria locuinţă din strada Iugoslaviei. Vereş a lovit-o cu o sticlă de un litru în cap, dar bătrâna continua să respire. Atunci, a asfixiat-o cu o pernă.

În timp ce se efectuau expertizele din locuinţa bătrânei, anchetatorii şi-au amintit că unul dintre martorii intervievaţi în cazul omului cu ciocanul locuia în apropiere. Mai mult, acesta corespundea perfect portretului robot întocmit pe baza declaraţiilor martorilor la evenimentele din ultimii trei ani.

În consecinţă, Romulus Vereş a început să fie urmărit de echipele specializate în filaj ale Miliţiei clujene. În paralel, s-a stabilit cu certitudine că el era criminalul care terorizase oraşul. De asemenea, s-a stabilit că victimele lui Vereş făceau parte din familii de ceferişti ori aveau legături cu astfel de familii. Vereş însuşi lucrase la Regionala CFR Cluj, dar fusese pensionat din pricina unei afecţiuni psihice. Acest fapt îl afectase major pe Romulus Vereş. Specialiştii au conchis că violenţa sa nu era îndreptată atât spre persoanele pe care le lovea, cât spre instituţia din care fusese înlăturat.

Pentru a-l prinde în flagrant, miliţienii i-au "creat condiţii" pentru o nouă crimă. Invitat de un fost coleg de la CFR la o palincă, Vereş s-a decis să meargă, dar într-un moment când acesta nu era acasă. După obiceiul său, pândise mai multe zile şi nopţi apartamentul fostului coleg şi îşi fixase victima: cumnata acestuia. Înăuntru, însă, îl aşteptau miliţienii. Înarmat cu acelaşi ciocan, Vereş s-a aruncat asupra celui mai apropiat dintre ei, aplicându-i o lovitură puternică în claviculă. Înainte de a putea lovi din nou, criminalul a fost dezarmat.

S-a liniştit imediat. Privea ciocanul pe care îl ţinea în mână şi pe cei din jurul său ca şi cum s-ar fi trezit din somn. A negat în permanenţă că este autorul crimelor, "învinuindu-l" pe diavol. Răspundea la întrebări liniştit şi politicos, uneori zâmbind. Pe 2 februarie 1976, Tribunalul Cluj l-a scos pe Romulus Vereş de sub urmărire penală, dar a recomandat închiderea sa într-un centru de boli psihice. A fost dus la Spitalul de Psihiatrie din Ştei în data de 3 februarie 1976. Chiar dacă multe aspecte cuprinse în dosar rămăseseră nelămurite, cazul "omul cu ciocanul" a fost considerat rezolvat.




Se spune că a dat un autoturism ca să fie "scos" nebun

Deşi dosarul "Romulus Vereş" a fost închis, o serie de întrebări nu au primit un răspuns convingător. Cea mai importantă dintre ele se referă la afecţiunea psihică a lui Vereş. Potrivit medicului care l-a consultat pe Romulus Vereş la vremea anchetei, dr. Traian Neamţu, "omul cu ciocanul suferea de schizofrenie-parafrenie, reprezentând un pericol deosebit pentru societate". De asemenea, un alt specialist în psihiatrie, dr. Carmen Ghilea, directorul Spitalului de Psihiatrie din Ştei, unde Vereş a fost internat 17 ani, afirmă că omul cu ciocanul suferea de parafrenie, boală care nu conduce în mod obligatoriu la un comportament violent, dar se poate manifesta şi în astfel de forme.

Pe de altă parte însă, Romulus Vereş, care a lucrat ca mecanic de locomotivă pe trenuri de călători, a fost considerat om normal la toate controalele medicale efectuate, periodic, angajaţilor de la Depou. Iar aceste controale se efectuează, potrivit lui Ioan Pop, mecanic de locomotivă şi coleg cu celebrul criminal, "anual şi cu maximă rigurozitate". "E foarte ciudat că Romi (n.n. - aşa îi spuneau colegii) nu a fost considerat bolnav, deşi noi, mecanicii de locomotivă, eram supuşi vizitelor medicale la fel ca şi aviatorii. Se spune că nu era deloc nebun, dar după ce a refuzat să oprească un accelerat în Huedin, fiind pe punctul de a fi dat afară, a dat un autoturism marca Fiat mită ca să fie scos nebun", ne-a declarat Ioan Pop.

Colegul lui Romulus Vereş, care a stat de multe ori la masă alături de criminalul ce a îngrozit Clujul, îşi aminteşte de "omul cu ciocanul" ca de un om "liniştit şi bun profesionist". Liniştit era şi atunci când accepta să iasă cu colegii la "una mică". Extrem de rar consuma băuturi alcoolice şi în vreme ce colegii săi se tratau cu un rachiu, el cerea sirop.

Aceeaşi impresie, a unui om liniştit şi la locul lui, persistă şi la Depoul de locomotive din Cluj, fostul loc de muncă al lui Vereş.




Ciocan sau altceva?

Cei care l-au cunoscut pe Romulus Vereş afirmă că acesta era "un om retras, fără vicii", în general "un tip de treabă". Dar Vereş a fost zărit, de aceiaşi colegi, confecţionându-şi o armă "pentru autoapărare" din trei electrozi împletiţi, în vârful cărora a înfiletat o bilă de oţel. Arma o purta în mâneca trenciului, acelaşi pe vreme de iarnă sau vară. Deşi anchetatorii au stabilit, pe baza urmelor lăsate de armă, că Vereş utiliza un ciocan pentru a-şi doborî victimele, e posibil ca, în unele cazuri, el să se fi folosit de arma pe care şi-a confecţionat-o singur. "În oraş, indiferent de arma folosită, crimele lui Romulus Vereş au adus teroarea", afirmă Alexandru Hossu, directorul Centrului de calificare a mecanicilor de locomotivă, unde Vereş şi-a efectuat ultimele studii.



Omul care l-a prins: "A fost cel mai complex caz la care am luat parte"

Colonelul Augustin Nona era locotenent major în 1972. A fost mâna dreaptă a colonelului Dumitru Ceacanica, probabil cel mai cunoscut criminalist român de după cel de-al doilea război mondial. Ceacanica a venit de la Bucureşti special pentru a rezolva dosarul "Omul cu ciocanul" şi l-a luat ajutor pe tânărul ofiţer Nona. "A fost cazul cel mai amplu la care am luat parte. Ceacanica a privit în jur, uimit că ofiţerii de la Criminalistică încercau să rezolve cazul din birou. "Toată lumea pe teren!", a urlat Ceacanica. "Ce, vreţi să vă rezolve subofiţerii cazul? Am sărit de pe scaune ca arşi, de la locotenent la colonel", îşi aminteşte Nona.

"Căutările au durat mult. Nopţi nedormite, piste false... Când ne-am dat seama că ar putea fi principalul suspect, ne-am deghizat în infirmieri şi i-am bătut la uşă. Ne-a deschis şi a început să ne înjure, pe noi şi pe Ceauşescu. Îl înjura mereu pe Ceauşescu pentru că, spunea el, nu i-a dat locuinţă. Era îmbrăcat numai în izmene şi s-a comportat extrem de violent", povesteşte Augustin Nona.

Când colonelul Dumitru Ceacanica i-a încredinţat cazul "omului cu ciocanul", Nona avea 33 de ani şi alura unui sportiv de performanţă. Acum, la 60 de ani, continuă să se menţină în formă şi să considere treningul îmbrăcămintea cea mai comodă, chiar dacă, recent, a suferit un accident cerebral. Are un singur viciu, deprins în tinereţe: cafeaua. E un bărbat suplu, cu trăsăturile călite de o viaţă dură, pe urmele celor mai temuţi criminali.

"Probabil e cea mai grea meserie. Crime, autopsii, cercetări, apoi totul de la capăt. Atunci, căutându-l pe Vereş, am umblat nopţi în şir pe străzi, însoţind o femeie ce servea pe post de momeală. Eram eu însumi un fel de momeală pentru criminalul ce izbutise să instaureze teroarea asupra unui oraş întreg. În cele din urmă, am reuşit să punem mâna pe cel care se autodefinea unealta Satanei", îşi aminteşte Augustin (Gustav) Nona.

Criminalistul spune că, în locuinţa lui Vereş de pe strada Arieşului, pe interiorul unei uşi de dulap s-a descoperit o relatare succintă a crimelor făptuite "în numele satanei". "A fost proba zdrobitoare. Din acel moment, n-am mai avut nici un dubiu că Vereş este omul cu ciocanul", afirmă colonelul Nona.

Nu-i face plăcere să îşi amintească de acele zile, chiar dacă, după rezolvarea cazului, a fost avansat la gradul de căpitan. "M-a chemat Ceacanica şi m-a întrebat: ce preferi, o primă sau avansarea în grad? Am ales ultima variantă. Nu era puţin lucru să fii căpitan criminalist".



Cine a fost, de fapt, Romulus Vereş?

Vereş s-a născut la Cluj, pe 23 ianuarie 1929, într-o familie modestă. A urmat cele şapte clase elementare fără să se remarce prin rezultate deosebite. În timpul războiului, familia Vereş s-a refugiat la Braşov, apoi la Timişoara. La Braşov, Romulus Vereş a absolvit o şcoală profesională care îl pregătea pentru cariera de mecanic de locomotivă. Specializarea în domeniu a efectuat-o însă la Cluj, în anii de după război. După absolvirea cursurilor Centrului de Calificare pentru mecanici de locomotivă, Romulus Vereş a fost angajat al Regionalei Timiş. S-a remarcat şi acolo ca un mecanic de locomotivă priceput, fapt care a determinat Regionala Cluj să îl accepte printre angajaţi. "A fost unul dintre cei mai pricepuţi tineri mecanici", îl caracterizează fostul instructor Ioan Pop.

În 1968 însă, Vereş a pus în pericol viaţa a sute de oameni, refuzând să se conformeze semnalelor de cale ferată. A condus cu toată viteza trenul accelerat prin gara Huedin, deşi fusese avertizat în mai multe rânduri că este pe punctul de a provoca un dezastru. La protestul ajutorului de mecanic, Vereş a replicat violent: "Tu să taci din gură. Eu conduc trenul ăsta şi mie nu-mi spune nimeni ce să fac. Satana mi-a ordonat să nu opresc şi eu trebuie să mă supun Satanei".

A urmat pensionarea pe motiv de boală. Conform bătrânilor mecanici de la Depoul Cluj, Vereş a izbutit cu greu să obţină pensionarea în locul concedierii. Însă avea să beneficieze de pensie abia 3 ani, după care drepturile băneşti au fost preluate de fiul său, care poartă acelaşi nume: Romulus Vereş.

Şi viaţa personală a lui Romulus Vereş a suferit modificări importante în 1968, odată cu divorţul de Etelka Păcurar. Femeile îl plăceau şi Vereş a profitat din plin de asta. În 1972, avea, în acelaşi timp, patru amante. Din nefericire, nu s-a putut abţine să nu o atace pe una dintre ele, Ileana Olteanu.

Delirul din perioada crimelor, când îl invoca mereu pe diavol, a continuat şi la Spitalul din Ştei, unde a fost închis în 1976. La 5 ani după internare, Romulus Vereş s-a îmbolnăvit de TBC. A fost transportat la Sanatoriul de la Nucet, unde a rămas o scurtă perioadă. Readus la Ştei, Vereş nu mai era decât o umbră a celui care fusese cândva. "Slab şi palid, se plimba mereu pe coridoare. Nu-ţi atrăgea atenţia cu nimic", spune dr. Carmen Ghilea, directorul Spitalului de Psihiatrie din Ştei.

Romulus Vereş a murit în 13 decembrie 1993, din pricina unei afecţiuni la ficat. A fost îngropat în sectorul de cimitir din Ştei rezervat Spitalului de Psihiatrie. "Nu a fost o înmormântare obişnuită. Am săpat groapa şi l-am îngropat pur şi simplu. Fără preot, fără slujbă religioasă. Au participat doar pacienţii spitalului", ne-a declarat Antin Benchiş, infirmier la Secţia II, omul care s-a ocupat de înhumare. Azi, mormântul "omului cu ciocanul" nu mai poate fi recunoscut în mărăcinişul care a crescut deasupra.




"Vorbea mereu cu diavolul"

Peste 200 dintre pacienţii Spitalului de Psihiatrie din Ştei au săvârşit fapte penale. Dar, fără îndoială, cel mai cunoscut dintre cei care au fost închişi aici în ultimul deceniu rămâne Romulus Vereş. "S-a comportat, de regulă, extrem de liniştit. Rar necesita tratament injectabil. Singurul lucru care îl scotea în evidenţă era delirul în care dialoga cu Bere. Aşa spunea el că îl cheamă pe diavol. În 1984, când am venit aici, nu mai era criminalul de care se vorbise atât, ci un bătrânel slab, un om şters", a declarat, pentru Clujeanul, medicul psihiatru Carmen Ghilea, directorul Spitalului.

Bolnavii de la Ştei nu-şi amintesc de el

Printre bolnavii de la Ştei nu există vedete. Fiecare trăieşte în lumea sa, în care cu greu se găseşte loc pentru cei de afară. Chiar şi rarii vizitatori ai Spitalului sunt interesanţi doar dacă au ţigări sau dacă le oferă "un leu de-o pită". Aici, Vereş a fost un anonim. Pe el nu-l vizita nimeni, nu avea ţigări de oferit şi nici acel "leu de pită". A fost unul printre ceilalţi. Se plimba mult pe coridoare, vorbea cu "prietenul" său Bere sau îşi scria memoriile în caiete obişnuite de şcoală. Nu se ştie ce s-a ales de aceste caiete.
Nimeni nu-şi mai aminteşte de Vereş. "N-avem minte. Dar măcar atâta minte să-i dea Dumnezeu lui Decebal Traian Remeş", repetă mereu unul dintre bolnavii care pretinde că a fost cel mai bun prieten al "omului cu ciocanul".


Presa vremii nu a scris nimic

Deşi "omul cu ciocanul" a terorizat Clujul vreme de trei ani, ziarele editate de Comitetul Central ori de Comitetul judeţean al PCR nu au scris nici un rând despre procesul lui Romulus Vereş. Pe 2 februarie 1976, data sentinţei în procesul "omului cu ciocanul", "Scânteia" şi "Făclia" publicau pagini întregi despre o întrunire a consiliilor judeţene şi, în întregime, declaraţia lui Nicolae Ceauşescu referitoare la această întrunire, dar ignorau ceea ce astăzi ar fi fost subiectul zilei, condamnarea celui mai temut criminal din istoria modernă a Clujului. Aceleaşi subiecte erau reluate şi în zilele următoare.

Valer Chioreanu, redactor-şef adjunct la "Adevărul de Cluj", era în 1976 redactor la "Făclia". "Nu-mi amintesc exact faptele omului cu ciocanul. A trecut mult timp de atunci, iar chestiunile de această natură nu au intrat prea mult în preocupările mele. Deci nu pot spune dacă a scris sau nu Făclia, iar dacă nu a făcut-o, de ce nu a făcut-o, despre cazul omului cu ciocanul. Ştiu că a existat un personaj care umbla cu ciocanul la el şi ataca femeile, dar mai multe, din păcate, nu pot spune", declară Valer Chioreanu.


Clujenii nu l-au uitat

Margareta Şerban: "Cum să nu-mi amintesc de omul cu ciocanul? Ştiu că intra în case şi ataca femeile. Multe dintre ele nici măcar nu mai ieşeau din casă. Da, se poate spune că a instaurat o stare de teroare în Cluj. Chiar dacă a trecut mult timp de atunci, îmi amintesc foarte bine cum, pentru a mă simţi în siguranţă, evitam să ies seara pe stradă".

Balogh Rozalia: "N-am mai umblat seara pe străzi, aşa teroare a adus la Cluj. Eu am auzit că nu era om normal, că trebuia să-l închidă la spitalul de nebuni. Aşa am auzit, că ataca femeile pentru că nu era sănătos la cap. Îmi amintesc şi acum de criminalul ăsta".

Vasile Albuş: "Se arunca asupra femeilor. Nu se spunea nimic la radio ori la televizor. Auzeam ce se întâmplă de la cunoscuţi, că iar a omorât omul cu ciocanul. Erau mai mult zvonuri, nu prea ştiam ce se petrece cu adevărat. În fiecare seară o conduceam pe soţia mea acasă de la serviciu. Eram mai liniştit, că ea lucra la Medicală III, departe de locurile unde ataca omul cu ciocanul".

Anonimă: "Da, aşa este, femeile nu mai ieşeau seara din casă. Nu se ştia unde va lovi din nou. Dar eu eram destul de curajoasă, am continuat să ies din casă, chiar şi seara. Nu-mi era mie frică de omul cu ciocanul. Adevărul este că nici nu prea credeam în tot ce se vorbea în oraş despre omorurile lui".
 

 

Versiune mobil | completa