Serialul “Pariu cu viaţa” revine cu multe surprize din 6 februarie la PRO TV în fiecare luni, de la 20.30. LaLa Band, trupa preferată a momentului, Gica, Tănţica şi intrigile din familiile Anghel şi Popa vor ţine telespectatorii în suspans.
Este unul din marii campioni ai României, dar nu are linişte deloc. Lucian Bute este atacat din nou din toate părţile, Leonard Doroftei fiind unul dintre cei mai aprigi contestatari.
Poate câteva din imaginile de mai jos vă vor trezi amintiri dragi sau, de ce nu?, vă vor convinge să le aveţi în vedere atunci când veţi stabili destinaţiile următoarelor vacanţe.
Site-ul askmen.com a realizat topul celor mai dorite femei din lume, in urma unui sondaj la care au participat peste un milion de cititori, iar locul 87 a fost ocupat de fotomodelul roman Madalina Ghenea.
Sper că viaţa intimă ocupă un loc sus pe lista aceea de priorităţi pentru proaspătul 2012. Şi mai sper că nu va rămâne doar un punct pe o hârtie. Ca să începeţi anul cu dreptul v-am pregătit nişte întrebări la care trebuie să răspundeţi sincer şi apoi să cădeţi pe gânduri. După aceea, mobilizarea!
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
La extragerea Loto 6/49 din 02 februarie 2012, cele şase numere extrase au fost: 36, 8, 34, 6, 5, 49. Vezi omologarea rezultatelor şi premiile acordate!
Club Ford Cluj se reuneşte sâmbătă în parcarea de la Iulius Mall
Membri Club Ford Cluj se întâlnesc sâmbătă, de la ora 11, în parcarea Auchan, de la Iulius Mall
Înfiinţat în anul 2005, Club Ford Romania numără peste 12.000 de membri, dintre care 275 în judeţul Cluj, şi astfel de întâlniri regionale au loc o dată pe lună. Parcarea de la Iulius Mall a fost aleasă pentru a treia oară ca loc de desfăşurare a evenimentului şi se preconizează că la acesta vor veni aproximativ 50 de membri ai Club Ford Cluj. Doritorii de a participa la întâlnire pot obţine detalii accesând site-ul www.clubford.ro, urmând ca în acelaşi timp să devină şi membri ai clubului.
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...