Clujeanul
 

Construcţia Grand Hotel, al doilea hotel de 5 stele din Cluj, a ajuns la nivelul 8 (GALERIE FOTO)

de Alexandra Groza |  24 februarie 2009
Grand Hotel din Cluj-Napoca va fi gata în 2010, lucrările au ajuns la nivelul 8

Scheletul Grand Hotel domină deja cartierul clujean Bună-Ziua, construcţia ajungând la nivelul 8. Acesta ar urma să fie al doilea hotel de 5 stele al Clujului, după Opera Plaza.

 

"Suntem în termen cu construcţia şi acum lucrăm la etajul opt. Până acum criza nu ne-a afectat în niciun fel, motiv pentru care sunt încrezător că vom termina în aprilie 2010,, cum prevede contractul. Momentan aşteptăm nişte modificări pentru a putea continua mai bine cu lucrările", a explicat Tudor Popescu, directorul Euro Proiect, compania care se ocupă de construirea luxosului hotel.

Construcţia, care avansează din ce în ce mai mult, umbreşte orice altă clădire din Bună Ziua deşi mare parte din cartier se află în construcţie. Conform proiectului, compania Grand Hotel Italia, care mai opt hoteluri la Marea Adriatică, doreşte ca hotelul din Cluj să aibă două etaje subterane, parter, şapte etaje supraterane şi mansardă, oferind astfel o privelişte de invidat asupra oraşului. În lanţul Grand Hotel din care face parte şi viitorul hotel de la Cluj mai există doar un singur hotel de cinci stele restul fiind de patru şi trei stele.

Desfăşurat pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi acesta le va oferă oaspeţilor săi care se vor putea caza în 167 de camere două restaurante. Acestea vor avea împreună 600 de locuri dintre care 400 de locuri în interior şi 200 la mansardă în cadrul unui restaurant aflat în exterior. La acestea se mai adaugă o sală de conferinţe cu 1.000 de locuri şi încă patru cu o capacitate mai mică, un centru de sănătate de 400 de metri pătraţi ce va cuprinde o sală de fitness şi o piscină şi o sală de aerobic. Investiţia totală este estimată la 40 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane construcţia şi 20 de milioane dotările.

Italienii de la Grand Hotel s-au gândit şi la partea de entertaiment, astfel că hotelul va cuprinde o sală de bowling, o sală de jocuri dar şi un club de noapte cu 500 de locuri. Conform proiectului hotelul trebuie să fie gata în 28 aprilie 2010 termenul de realizare fiind de 36 de luni.

 

 

 

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI