Daniel David: "Nu vreau să fiu un cercetător din România veche!" (II)

Cercetările şi proiectele Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj, par inspirate din filmele science-fiction. Nici nu e de mirare că unele sunt botezate chiar aşa: "Matrix" ori "Star Trek". Aici se face terapie în realitatea virtuală ori cu ajutorul benzilor desenate. Daniel David, doctor în psihologie şi profesor universitar, şeful catedrei, a acordat un interviu în exclusivitate pentru clujeanul.ro în care se referă la frontierele depăşite de cercetarea de la UBB, dar şi de mentalităţile care mai trebuie să se schimbe în România. Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei.

 

În 2001, Daniel David a beneficiat de bursă post-doctorală la Mount Sinai School of Medicine din New York, una dintre cele mai importante universităţi medicale din metropola americană. Deşi i s-a propus să rămână în Statele Unite ale Americii, Daniel David s-a întors la Cluj pentru a implementa ceea a văzut şi studiat acolo. În unele domenii, a mers chiar mai departe.

 

 

Acum puteţi citi partea a II-a a interviului cu Daniel David. Prima parte o puteţi citi aici.

 

 

Clujeanul.ro: La Cluj, la Facultatea de Psihologie s-a ajuns la Matrix, la Star Trek, la roboterapie, terapie în realitatea virtuală ori terapie cu ajutorul benzilor desenate. Până unde merge inovaţia? La ce să ne mai aşteptăm?

Daniel David: Cred că în acest moment suntem la frontieră, ba chiar cu un pas dincolo de frontieră. Şi noi deja, făcând pasul acesta dincolo, trebuie să luăm o pauză. Ca şi strategie, noi ne-am dezvoltat pe două direcţii pe care le-am considerat de viitor: partea de genetică, şi ne-am dezvoltat pe partea de consiliere genetică, şi partea de tehnologie, şi ne-am dezvoltat terapia în realitatea virtuală. Am păşit dincolo de forntieră. Acum trebui să stăm un pic şi să tragem frontiera după noi, consolidându-ne poziţia şi aducându-i şi pe alţii aproape de noi. Când vor fi şi alţii mai aproape de noi, vom face un pas şi mai departe. Nu ştiu acum, care va fi acela.

 

 

Ce ne lipseşte

 

 

 

Clujeanul.ro: Totuşi, din ceea ce ai văzut la Ney York sau în alt loc, pe partea aceasta, de cercetare de frontieră, şi nu este încă implementat sau pe cale de implementare la Cluj?

Daniel David: Fără să fiu lipsit de modestie, pot spune că nimic. Dimpotrivă, pot afirma că am făcut un pas înainte faţă de multe centre. La un moment dat trebuia să iau decizia de a rămâne la New York sau de a mă întoarce. Când am luat decizia de a reveni la Cluj nu mi-a fost uşor, pentru că ştiam că pierd resurse şi oameni de top, dar a fost un pariu şi o ambiţie de-a mea de a reproduce la Cluj ce am văzut acolo în domeniul meu. În mare parte am reuşit să reproduc. Avantajul nostru în acest moment este următorul: că am reprodus lucruri de excelenţă din centre diferite, şi am făcut-o într-o combinaţie pe care nu o mai are aproape nimeni. De exemplu, în anumite locuri există tehnici foarte avansate de analiză neurobiologică a creierului, în alte locuri sunt tehnici foarte avansate de terapie prin realitate virtuală şi în alte centre am învăţat despre consiliere genetică. Ei bine, la Cluj, le-am adus pe toate trei în acelaşi loc şi această combinaţie între cele trei tehnici este, la ora actuală, una dintre cele mai avansate şi mai bine dotate din lume.

De ce spun asta? Pentru că avem colaborări cu cele mai importante universităţi din lume, cu Yale, cu Oxford, cu cele mai mari institute de cercetare din lume, Institutul "Albert Ellis" sau Institute for Creative Technologys, şi cu firmele care produc tehnologiile acestea inovative, Virtaually Better sau Eon-Reality. Ce ne lipseşte, totuşi, e contextul instituţional. Trebuie să trecem prin aceeaşi birocraţie în privinţa granturilor, a procedurilor care ne macină zi de zi. Ca să dau un exemplu: în Statele Unite, dacă am un grant, ei îmi dau grantul şi îşi asumă un risc. La sfârşit aşteaptă să-i dau nişte produse, un articol, un prototip. Nu mă pun la fiecare etapă, sistematic, să dau câte un raport scris de nu ştiu câte pagini, pentru că în timp ce scriu un raport de nu ştiu câte pagini aş putea scrie un articol.

 

 

 

 

Ţin minte că, la un moment dat, unul dintre evaluatorii români spunea: "grupul ăla de la Cluj e foarte romantic cu Virtual Reality, face lucruri prea avansate pentru ce poate România la nivelul ăsta". Din păcate mai există oameni care gândesc în felul ăsta. Ziceau: "de ce nu faceţi şi voi şi nişte lucruri mai... normale". Eu nu vreau să fiu un cercetător din România veche. Eu vreau să fiu un cercetător din România, care are aceleaşi idei cu un cercetător din Japonia.

Daniel David

 

 

 

"Iată că se poate... În 10 ani"

 

 

 

Clujeanul.ro: Dacă discutăm despre realitate virtuală, consiliere genetică, analiză neurobiologică, benzi desenate, sunt necesare nişte domenii conexe, cum ar fi informatica, medicina, biologia şi chiar şi grafica sau artele plastice. Cât de limitată e cercetarea de faptul că nu sunt toate la un anumit nivel, că multe dintre tehnologiile necesare trebuie importate?

Daniel David: Nu doar că trebuie importate, ci trebuie creată mentalitatea lucrului în echipă interdisciplinară. Asta în România este încă o problemă foarte mare. Cercetarea la noi este încă foarte modulară: fizică, chimie, biologie, psihologie şi aşa mai departe. Problemele cu care se confruntă omenirea acum, de la schimbarea climei la problemele politice ori economice sunt însă foarte complexe. Ca să rezolvi problemele complexe, trebuie să ai abordări complexe, iar asta nu poţi s-o faci decât dacă lucrezi multidisciplinar. Mentalitatea asta încă nu există la noi. Eu am încercat să creez modelul acesta cel puţin la noi la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, în cadrul căreia avem un sociolog şi un biolog.

 

 

Clujeanul.ro: Şi, totuşi, nu e o problemă faptul că nu toate domeniile sunt la acelaşi nivel?

Daniel David: Nu domeniile trebuie să fie la acelaşi nivel, ci oamenii trebuie să fie. În fiecare domeniu există unul sau doi oameni buni. Şi dacă nu găsesc în Cluj, poate găsesc la Timişoara sau la Iaşi. Şi, să nu uităm, că pot, la o adică, să-mi găsesc un colaborator din Ungaria, sau din Austria ori din altă ţară. Nu mai gândesc "cine e cel mai bun de aici, din ţară". Acum, pentru mine "de aici" înseamnă cel puţin Uniunea Europeană. De exemplu, pe terapia ADHD (deficitul de atenţie la copii - n.r.) în realitatea virtuală avem ca partener unul dintre cei mai importanţi profesori din Germania, care s-a implicat în proiect pentru că a văzut că la Cluj există potenţial. Iată, că se poate. Totul e să ai curajul, să ai idei de anvergură, care să-ţi permită să te consideri că ai potenţial să fii precum cei care se consideră cei mai buni în domeniu. Dar aici trebuie să fim foarte atenţi, pentru că sunt destui români care se consideră teribil de buni, cel puţin la fel de buni cu cei din străinătate, dacă nu chiar mai buni, fără a avea însă nimic în spate.

 

 

Clujeanul.ro: În încheiere, în câţi ani crezi că România va ajunge măcar în prima jumătatea a clasamentului european în domeniul cercetării?

Daniel David: Eu aş spune că în 10 ani. În 10 ani, în poziţiile de putere din cercetare din majoritatea zonelor ţării vor fi oameni din noua generaţie, alături de oamenii valoroşi din generaţia veche.

 

 

Versiune mobil | completa