Mărturisiri cutremurătoare din epoca avorturilor

CLUJEANUL vă prezenta, în numărul 380 din 2007, mărturiile tulburătoare ale unor femei care au trecut prin experienţe traumatizante în anii comunismului, după ce întreruperea sarcinii a fost decretată ca fiind ilegală. Unul dintre cazurile prezentate era cel al unei clujence care, în 4 ani, a avortat de 12 ori.


4 ani, 12 avorturi şi 1 chin pe viaţă


un material de Teodora PĂCURAR, Dana STOICA, Alexandra GROZA, Ciprian IANCU, Cosmin
OANŢĂ


Filmul lui Cristian Mungiu premiat la Cannes, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", reprezintă, în fapt, un stop-cadru asupra unor vremuri de tristă amintire. Dincolo de peliculă, acel timp cenuşiu a lăsat urme adânci în sufletul multora care l-au trăit. Interzicerea avorturilor, printr-un decret al regimului Ceauşescu, a provocat drame greu de explicat ori de exprimat în cuvinte.

Fără a-şi propune să judece acele vremuri, CLUJEANUL vă prezintă poveştile unor oameni care care au pătimit şi care ar putea fi oricând personaje reale ale unui film precum cel al lui Mungiu.


"Durerea rămâne toată viaţa"

Monica are 49 de ani, însă chinurile prin care a trecut în vremea comunismului o urmăresc şi acum, după atâţia ani de la ultimul ei avort. "Durerea pe care o porţi în suflet nu trece după un timp, ea rămâne toată viaţa. Până la urma urmei, ce poţi simţi atunci când eşti conştient că ai luat o viaţă?!", se destăinuie clujeanca, neascunzându-şi lacrimile.

A făcut prima întrerupere de sarcină pe când avea 22 de ani. Locuia într-un apartament cu chirie, împreună cu soţul ei, cu un an mai mare ca ea. Cei doi aveau deja un fiu de un an, născut cu malformaţie la picioare, şi, studenţi fiind, n-aveau nici bani şi nici timp să crească încă un copil. Cum avortul era o infracţiune, Monica nu putea i să se adreseze unui medic oarecare, dintr-un spital, întrucât, dacă acesta ar fi dat-o de gol, putea fi trimisă după gratii.


Din nou, după trei luni

A găsit, până la urmă, printr-o mătuşă a soţului, un doctor care a acceptat să vină la ei acasă şi să o chiureteze. Asta cu condiţia de a nu-şi dezvălui numele şi în schimbul a 5.000 de lei (în condiţiile în care, la acea vreme, un salariu bun era cam de 3.000 de lei). Medicul i-a aşezat rapid sonda în uter, după care a şi lăsat-o să se descurce singură. Norocul ei a fost soţul său, care sprijinit-o mult în acele momente de cumpănă.

Şi nu numai soţul, ci şi fiul pe care îl avea. "Poate părea ciudat, dar, copilul pe care îl aveam deja, Octavian, el mi-a dat toată puterea să trec peste durerea care pur şi simplu mă copleşea", povesteşte femeia, îndurerată.

La numai trei luni după avort, Monica a rămas din nou însărcinată. Metodele de contracepţie continuau să fie interzise. Unele femei cu ciclu regulat aveau şansa de a aplica "metoda calendarului", astfel încât îşi puteau socoti perioada fertilă, însă această variantă nu a funcţionat şi în cazul Monicăi.


Vinovăţie şi groază

"Cred şi astăzi că am avut un înger păzitor. Au urmat alte 11 avorturi, pe care le-am făcut singură, alături de soţul meu, pe o perioadă de patru ani, ceea ce a însemnat câte un avort la fiecare patru luni. Era absolut epuizant! După fiecare avort, simţeam aceeaşi senzaţie de vinovăţie şi de groază", povesteşte Monica.

Metoda prin care îşi provoca singură întreruperea de sarcină era aceeaşi pe care o foloseau medicii, lucru care a fost posibil printr-o cunoştinţă, o infirmieră, de la care făcuse rost de o sondă. "Băgam în sondă soluţie de sare suprasaturată, ceai de pătrunjel sau antibiotice, substanţe ce ajutau la eliminarea fătului. Se întâmpla să fie nevoie să aşez sonda şi de mai multe ori, până nimeream placenta. Stăteam întinsă pe spate mai multe ore, sau chiar o zi, şi simţeam cum iese totul ca dintr-o fântână arteziană. Cum nu eram experţi, riscam să mor odată cu fiecare avort", rememorează Monica. Dat fiind că nu putea merge la control ginecologic, de teamă să nu se afle că poartă o sarcină, s-a învăţat singură să-şi dea seama când este gravidă, ţinând seama de aceleaşi simptome.


Zile în şir cu hemoragie

Studentă fiind, Monica nu-şi putea întrerupe activităţile de zi cu zi, astfel încât nu o dată s-a întâmplat să meargă cu sonda la şcoală sau în alte locuri, pe unde mai avea de umblat. "Am mers odată cu sondă cu tot în vacanţă, la schi, pe când copilul meu avea doi ani. Stând la masă la hotel şi luând cina, am simţit, la un moment dat, cum îmi curge ceva până în cizme. Am fugit repede în cameră, să nu vadă nimeni, dar a urmat o hemoragie care a durat vreo patru sau cinci zile", îşi aminteşte femeia.

Odată cu trecerea anilor, acea perioadă i-a ajuns un vis urât, un coşmar care îi pare imposibil să se petreacă în viaţa reală. "Acum, când îmi amintesc toate astea, nu îmi vine să cred, nu aş mai putea face aşa ceva niciodată!", mărturiseşte Monica.
"Adevărata traumă apărea atunci când vedeai fătul şi trebuia să-l faci nevăzut. Îl îngropam adânc-adânc în grădină, ca nu cumva să poată fi scos la suprafaţă de vreun câine. Era aşa o traumă şi spaimă, de nu-ţi vine să crezi! Nu conta atât durerea fizică, cât teroarea psihică", se confesează Monica.

Ea spune că tot ce a făcut a fost, de fapt, alegerea răului celui mai mic. Poate surprinzător, femeia nu îl învinovăţeşte pe Ceauşescu pentru decretul pe care l-a dat. "El nu ştia cât rău face, dar 'căţeii' din jurul lui, care l-au periat până l-au rupt de realitate, ei sunt mai vinovaţi ca oricine pentru durerea ce o purtăm acum în suflete", spune Monica.



"Erau trei împotriva mea"

"E un subiect pe care l-am închis undeva în mine, pentru că mi-am pierdut prin avort prima mea sarcină", îşi începe o clujeancă de 40 de ani povestea, acceptând să rememoreze pentru CLUJEANUL experienţa unui avort ilegal, făcut într-o clinică din oraş în anii '80.

"Provin dintr-o familie cu cinci copii, cu o educaţie sănătoasă în privinţa avortului. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un copil, păstrează-l!", spune H.I. Totuşi, a fost obligată să încalce acest principiu.

"M-am căsătorit la 20 de ani, pentru că aşa se făcea la vremea aceea. Părinţii lui erau oameni cu influenţă, care ne tratau pe amândoi ca pe nişte elevi tâmpiţi. Astfel că, atunci când am rămas însărcinată, au considerat că nu e momentul să avem un copil", îşi deapănă povestea clujeanca. "S-a făcut consiliu de familie. Erau trei împotriva mea: soţul şi părinţii lui", spune H.I, subliniind că ea îşi dorea să păstreze acel copil.

Banii rezolvau totul şi acum 20 de ani, afirmă femeia. "Socrii şi-au pus toate pilele, cunoştinţele şi banii la bătaie şi am ajuns într-o clinică de interne din Cluj, unde am fost diagnosticată cu hepatită acută cu bloc subhepatic. Mi s-a întipărit formula asta în minte. Nici acum nu ştiu ce înseamnă", rememorează H.I. Se întreabă şi astăzi cum au putut fi justificate analizele sale sau de la ce pacientă a fost recoltat sângele şi i-a fost atribuit ei.

"Cu toată hârţogăraia am mers, apoi, la ginecolog. S-a făcut o injecţie, dar ştiu că am plâns tot timpul şi am spus că nu mai vreau să avortez", îşi aminteşte clujeanca. În timpul intervenţiei a fost conştientă şi a primit o veste care a devastat-o: "Medicul a spus: 'Are uterul malformat. E interesant că a rămas gravidă'. M-am întristat şi mai tare, pentru că eu îmi doream copii". S-a speriat şi mai rău, ştiind că are RH-ul negativ şi că exista posibilitatea să aibă surprize neplăcute la a doua sarcină. "Am fost ca un copil prost, ascultător şi revoltat în acelaşi timp, fără putere de decizie. Totuşi, mă întreb acum de ce nu m-am revoltat", adaugă H.I.


A doua oară n-a renunţat

După avort, a vrut să renunţe la căsnicie şi s-a mutat în Arad, la o mătuşă, dar în scurt timp s-a împăcat cu soţul său. "Ne înţelegeam foarte bine când nu erau părinţii lui aproape şi am rămas doi ani acolo", povesteşte H.I.

A revenit la Cluj, însă, la insistenţele socrilor săi. Rămăsese iar însărcinată. "Aveam 24 de ani împliniţi. Pe la trei luni, mama lui a vrut să aducă iar în discuţie avortul, dar m-am opus." Femeia a avut norocul să nască prin cezariană un băiat perfect sănătos, iar acum încearcă să-şi explice repulsia fostei sale soacre faţă de graviditate. "Era o femeie foarte cochetă. Cred că nu vroia să-şi accepte vârsta şi nu-şi dorea să fie bunică", spune H.I.

Când a născut al doilea copil, deja renunţase la orice legătură cu socrii săi, care ar fi respins oricum ideea de a avea doi nepoţi. "Fiind burghezi, îşi doreau ca toată averea să ajungă la o singură odraslă", explică femeia.

Acum, H.I. spune că are doi copii minunaţi. Recunoaşte însă că se gândeşte adesea cum ar fi fost primul, mai ales pentru că se spune că acesta ar trebui să fie cel mai reuşit, din moment ce este şi cel mai dorit. "A fost singurul avort pe care l-am făcut, însă a fost foarte marcant", se confesează H.I.



A murit cu procurorii lângă pat

Chiar dacă totul s-a întâmplat acum 27 de ani, Emilia M. îşi aduce aminte de acea zi de aprilie ca şi cum ar fi fost ieri. Tocmai ajunsese înapoi în salonul maternităţii, după naştere, când a fost adusă o tânără de 19 ani, mai mult moartă decât vie.

“Deja se ştia că era una dintre cele care şi-au provocat un avort. Femeile din salon aveau păreri împărţite. Unele nu se apropiau de ea de frică să nu aibă probleme cu poliţia, altele o judecau şi vorbeau încet despre ea. Mai erau cele care au sărit din pat să o ajute de cum au ieşit asistentele pe uşă”, povesteşte Emilia.

Apoi au venit anchetatorii. În timp ce în spital se năşteau alţi copii, tânăra se stingea încet, cu cei de la Procuratură lângă patul ei. “O tot întrebau: 'Cine? Cine?', dar fata nu voia să zică. La început, nu a recunoscut nimic, apoi a zis că şi-a făcut avort, dar nu voia să spună cine a asistat-o şi, după aproape o oră în care o tot întrebau şi o ameninţau că o să moară... aşa s-a şi întamplat. Se vedea cu ochiul liber că se duce, că deja nu mai avea glas”, îşi aminteşte Emilia.


Seringa cu sodă caustică

Povestea tinerei de 19 ani s-a aflat, până la urmă, din vorbă în vorbă. Era din Cluj şi o chema Cristina. Rămăsese gravidă de vreo două luni şi ceva şi spusese nimic la început. “După ce au aflat părinţii ei, au dus-o cu forţa la o moaşă, într-un sat de lângă Cluj, ca să îi omoare copilul cu o seringă cu sodă caustică. Se pare că i-a fost frică, pentru că nu a vrut să se lase”, spune Emilia. Până la urmă, Cristina a ajuns la un doctor care i-a stopat sarcina într-o noapte când era de gardă, singur, fără nicio asistentă.

“S-a aflat destul de repede la cine fusese fata. După ce au dus-o la morgă, toate femeile au început să povestească ce mai auziseră sau ce păţiseră şi ele. Se ştia că există mai mulţi doctori la care mergeai ziua pentru un consult fals şi îţi spuneau să mergi noaptea, când nu mai era nimeni, iar a doua zi te prezentai la spital cu hemoragie şi te rugai să nu afle nimeni”, adaugă Emilia M.



Miliţieni la controalele ginecologice

"Problema avorturilor era un adevărat abuz. Am încărunţit înainte să fi împlinit 30 de ani, din cauza stresului de a mă întreba în permanenţă: oare azi am greşit cu ceva?", spune medicul ginecolog Daniela Proinov. Femeia povesteşte că avea câte o intervenţie pentru avort aproape zilnic şi niciuna nu trecea fără a-şi lăsa amprenta psihică. Îşi aminteşte cu groază cum miliţienii asistau la toate controalele ginecologice, fiind obligaţi, la rândul lor, de către superiori. Fiecare diagnostic trebuia să fie văzut de către Procuratură, iar o comisie formată din trei medici îşi punea parafa pe fişa medicală a pacientei.

"Trebuia să notăm pe catastif şi dacă le dădeam fiole pentru anestezie, ba, mai mult, chiar ora exactă la care am scos trusa medicală trebuia să figureze în scris", descrie Daniela Proinov o intervenţie oarecare. Ea spune că, imediat după emiterea decretului de interzicere a avorturilor, a scăzut brusc numărul acestora, însă, după mai puţin de un an, femeile au început să găsescă tot felul de soluţii pentru eliminarea pe ascuns a fătului pe care nu-l doreau.



Patru categorii

Medicul ginecolog Daniela Proinov a constatat, de-a lungul vremurilor dinainte de '89, patru categorii de femei care făceau avorturi, în patru feluri diferite.
* Prima categorie: fiicele sau nevestele foştilor activişti de partid, care aranjau totul discret, prin intervenţii medicale neînregistrate, ascunse de către şefii de spitale.
* A doua categorie: femeile "descurcăreţe", persoane apropiate medicilor, prietene ale acestora, care beneficiau de ajutorul lor clandestin. Deşi spune că nu a făcut vreun avort la domiciliul nimănui, medicul Daniela Proinov îşi ajuta prietenele prin prescripţii medicale cu pilule ce conţineau ca substanţă adiacentă hormoni, chiar dacă erau destinate altor tipuri de tratamente. Pe lângă această găselniţă, multe femei îşi cumpărau "antibaby", la negru, din piaţa Mihai Viteazul sau îşi făceau rost de sonde prin cunoştinţe din mediul sanitar.
* A treia categorie: paciente care îi chemau pe medici acasă şi îi plăteau "în natură", la fel ca în pelicula lui Mungiu, "4 luni, trei săptămâni şi 2 zile". "Filmul prezintă realitatea exact aşa cum era", consideră Daniela Proinov.
* A patra categorie: femei care încercau să avorteze introducându-şi în vagin tot soiul de aşa-zise leacuri preparate acasă. Ca ingrediente, foloseau rădăcini, seruri fiziologice sau plante. "Nu o să uit cât trăiesc ziua în care am văzut în curte la Ginecologie 1 o femeie întinsă pe targă cu nasul negru. Îşi pusese o plantă necrotică ce i-a provocat coagulare sangvină şi care a dus apoi la decesul femeii. Era sinistru", îşi aminteşte medicul Daniela Proinov.

Potrivit medicilor, un avort e periculos în orice lună a sarcinii. "Nu există nicio manoperă chirurgicală care să nu aibă riscuri. Chiuretajul trebuie efectuat până la maxim 12 săptămâni. După aceea, nu se mai poate face direct. Legea face o singură excepţie, atunci când mama sau fătul au afecţiuni ce sunt periculoase. Se numeşte avort terapeutic şi se face prin provocarea contracţiilor. După 12 săptămâni, un avort este penal. Sunt cazuri în care, şi dacă se provoacă avortul, fătul e destul de mare şi scapă, dar cu diferite probleme, se naşte cu un handicap", explică medicul ginecolog Florin Stamatian.



"Antibaby" din piaţă

"O prietenă şi-a făcut avort acasă, cu o sondă", spune H.I. De asemenea, clujeanca îşi aminteşte de aşa-numitele "antibaby", anticoncepţionalele pe care le putea cumpăra din pieţele clujene. "Am luat şi eu, dar după un an am simţit o înţepătură în partea stângă. Erau ordinare. Simţeam că nu îmi fac bine", povesteşte clujeanca, precizând că medicamentele pentru o lună o costau 200 de lei, în condiţiile unui salariu de 1.400 de lei. În opinia sa, acum se fac prea multe avorturi, deşi există numeroase metode de contracepţie.



Avort cu andrele

"La ţară se făcea avort cu andrele. Când am fost eu în spital, se internase o pacientă foarte slăbită, cu o hemoragie mare. În mod normal s-ar fi impus un chiuretaj de urgenţă, însă nici un medic nu s-a atins de ea până când nu a venit un miliţian s-o interogheze", povesteşte H.I. Clujeanca îşi aminteşte că femeia a spus, până la urmă, cine a ajutat-o să avorteze pentru că risca, astfel, să fie lăsată să moară. "Avea copii acasă", menţionează ea.



Încercări zadarnice

Un alt caz şocant este cel al unei tinere care, după două încercări de a renunţa de sarcină, a sfârşit prin a muri. Femeia a rămas însărcinată şi, pentru a scăpa de copil, a apelat la două asistente medicale, Maria Birta şi Lucica Ilieşu. La locuinţa acesteia din urmă, tinerei i-a fost introdusă în cavitatea uterină o sondă din cauciuc, prin care i-a fost ulterior injectat ser fiziologic. În schimb, asistenta Maria Birta a primit drept răsplată fragmente dintr-un lănţişor de aur. Intervenţia nu a avut succes şi a fost repetată trei zile mai târziu. Întrucât avortul tot nu s-a produs, tânăra a luat din proprie iniţiativă mai multe pastile de chinină. Hemoragia care a urmat i-a fost fatală, femeia murind în aceeaşi noapte la spital. Cele două asistente au fost condamnate la un an, respectiv la 10 luni de închisoare, pentru provocarea ilegală a avortului.



3.000 de lei, un inel şi o pereche de cercei

În acele timpuri au existat şi femei care se ocupau de provocarea avorturilor fără să aibă vreo pregătire medicală. Ele primeau, în schimbul serviciilor lor, bani sau bijuterii. Un caz este cel al Auricăi Costea şi al Anei Pop. Colege la o fabrică din Cluj, ele au primit 5.000 de lei, pe care i-au împărţit, pentru a o scăpa de o sarcină nedorită pe Silvia M. Prinse de autorităţi, au fost condamnate la un an şi jumătate de închisoare. Aurica mai fusese condamnată, pentru acelaşi lucru. O altă femeie, Camelia Farcaş, a primit doi ani şi jumătate de puşcărie după ce a ajutat-o să avorteze pe o tânără de 28 de ani, în schimbul a 3.000 de lei, al unui inel de aur şi al unei perechi de cercei.


"Ea la spital, eu la Miliţie"

Asistent medical de meserie, Ioan Mahala, acum pensionar, este unul dintre acei clujeni care au fost implicaţi în problema avorturilor în perioada comunismului. Le ajuta pe femeile care veneau la el cerându-i să le provoace întreruperea sarcinii. Şi a avut de tras de pe urma acestei practici, fiind trimis la închisoare.

"Avorturile se făceau, în perioada aceea, cu riscurile de rigoare. Chiar în condiţiile în care le făceai în clinică, puteau fi probleme foarte mari. Fiecare organism e aparte, reacţionează diferit. Putea, de exemplu, să apară o reacţie vago-vagală, în urma căreia inima s-ar fi oprit brusc", explică Mahala.

În cazul unei pierderi de sarcină provocate, existau trei posibile probleme: reacţia (sincopă) vago-vagală, şoc anafilactic sau infecţie post-avort. Pentru aceasta, era mereu asigurat, luând cu el medicamente ca să prevină asemenea cazuri. Dar a întâlnit şi situaţii neprevăzute. "Am avut cazuri când a fost nevoie să însoţesc pacienta la spital, pentru că nu mai aveam cum să o ajut altfel. Ea ajungea internată la spital, iar eu, la Miliţie", mărturiseşte Mahala.

Din cauza acestei practici a fost arestat de trei ori, totul încheindu-se cu o condamnare de şapte ani de închisoare.


Smântână, ouă şi un stilou

Mahala spune că nu a cerut niciodată bani pentru întreruperile de sarcină. În schimb, povesteşte, acum relaxat şi amuzat, despre acuzaţiile de la dosar. "Au zis că am făcut avorturile în scopul unor beneficii materiale ilicite. Un borcan de smântână, zece ouă şi un stilou", râde fostul asistent medical. Acuzaţia a fost făcută doar ca să i se poată acorda maximul de pedeapsă pentru avort. Mai mult, a fost trecută o menţiune, tot la dosar, cum că un alt motiv ar fi acela de a se opune politicii ceauşiste privind controlul naşterilor.

În 1989 şi-a început pedeapsa, la închisoarea din Miercurea Ciuc. Deşi era folosit la cabinetul medical din inchisoare, nu avea voie să îl părăsească sau să se plimbe prin curtea puşcăriei decât supravegheat. "Am făcut aşa şi un avort în închisoare. Era foarte greu să îi explic miliţianului care mă supraveghea ce instrumente să îmi dea", spune bărbatul. După revoluţie, a fost eliberat. Ispăşise şase luni din pedeapsă.


Soluţie de ser fiziologic

Modul în care Mahala provoca avortul era cel clasic pentru astfel de cazuri: introducerea unei substanţe în uter. Practica era des întâlnită şi în cazul femeilor care îşi provocau singure întreruperea de sarcină. Avorturile "de casă" includeau substanţe gen permanganat de potasiu, glucoză, tinctură de iod sau chiar alcool.

"Se practica des metoda aceasta a introducerii unei substanţe în uter, dar trebuia să fii atent la pericolele pe care le presupunea. Eu foloseam totdeauna o soluţie de ser fiziologic. Dacă era sarcina până în opt săptămâni, o dădeam la temperatura camerei. Dacă era mai mare de opt săptămâni, soluţia trebuia să fie rece", explică pensionarul.


Totul se trecea în registru

În cazul în care existau complicaţii, pacienta ajungea la spital. De acolo începeau problemele. Fiecare caz de acest gen se raporta de urgenţă procurorilor. Practic, nu se făcea nimic până când aceştia nu dădeau undă verde.

"Auzisem, la un moment dat, de un caz în care procurorul nu a ajuns la spital ca să aprobe şi pacienta n-a putut fi salvată", afirmă Ioan Mahala.

În Cluj-Napoca, situaţia părea relativ mai "umană" faţă de cum era în alte părţi, în condiţiile date, în sensul că au existat cazuri în care procurorul a dat acceptul şi telefonic.

Toate acestea erau consemnate într-un registru, la spital. Iar observaţiile trecute de medic în catastiful cu pricina cântăreau foarte mult. Uneori, cât libertatea unui om...



În faţa comisiei

Pentru ca o întrerupere de sarcină să fie făcută legal, femeia era dusă în faţa unei comisii din care făceau parte procurorul, un ofiţer de Miliţie şi un medic ginecolog. "Trebuia să dovedească faptul că are la activ trei-patru naşteri, cel puţin, sau că RH-ul este incompatibil cu cel al fătului", explică Ioan Mahala. Comisiile se întruneau săptămânal şi examinau toate cazurile.

Ca în multe alte situaţii, scăparea era să cunoşti pe cineva influent de la partid, din Miliţie sau din Securitate, care să poată pune o vorbă bună acolo unde trebuia. Cum rolul hotărâtor îl aveau ofiţerii serviciului judiciar din Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne, secţia avorturi, situaţia financiară a acestora era mai mult decât bună. Beneficiau de cele mai mari prime şi aveau un nivel de viaţă mult mai ridicat decât oamenii obişnuiţi.

Costul unui avort era de aproximativ 2000 lei - cam cât un salariu la acea vreme -, în funcţie şi de cât era de avansată sarcina.


Amenzi şi puşcărie

În arhiva Judecătoriei Cluj-Napoca se regăsesc numeroase dosare ale unor femei care au fost condamnate pentru avorturi în perioada în care acestea erau interzise prin lege. Potrivit statisticilor, în medie, cam 20 de persoane pe an ajungeau în închisoare pentru întreruperea sarcinii. Cele mai multe erau femei pe care condiţiile de atunci le împingeau să îşi provoace singure avortul. "Îşi provocau singure hemoragia şi ajungeau la spital, unde avortul era finalizat pe cale chirugicală. Însă personalul medical era obligat să anunţe organelor de miliţie orice avort suspect, astfel că, în aceste cazuri, cercetările erau continuate de organele de anchetă şi se finalizau cu condamnări", explică vicepreşedintele Judecătoriei Cluj-Napoca, Vasile Grunea.

Deşi codul penal sancţiona cu închisoarea provocarea ilegală a avortului, adesea, femeile în cauză, mai ales dacă erau mame, primeau amenzi penale sau muncă în folosul comunităţii. În 1988, cu un an înainte de prăbuşirea regimului comunist, cea mai mare pedeapsă pentru acest tip de infracţiune a fost doi ani şi jumătate de închisoare.
 

 

Versiune mobil | completa