Echipa naţională a Olandei a fost învinsă, marţi, pe stadionul Allianz Arena, cu scorul de 3-2 (2-2), de formaţia germană Bayern Munchen, într-un meci de pregătire pentru Campionatul European din Ucraina şi Polonia, informează AFP.
Golurile olandezilor au fost marcate de Huntelaar '19 şi Narsingh '21, în timp ce pentru fi
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Că Jennifer Aniston (43 de ani) este una dintre cele mai frumoase actriţe din cetatea filmului nu mai încape îndoială. Recent însă, frumoasa vedetă a demonstrat că imaginea ei inspiră şi sănătate, stare de bine.
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
CLUJEANUL prezintă Cine City, un cotidian gratuit dedicat TIFF 2009
Informaţii despre evenimenteleTIFF 2009, despre oamenii care dau viaţă Festivalului Internaţional de Film "Transilvania" ori poveşti din culise. Toate le puteţi citi în CINE CITY, un nou cotidian gratuit realizat de echipa CLUJEANUL.
Primul număr CINE CITY apare vineri, 29 mai. Cotidianul dedicat festivalului va avea 16 pagini, integral color, şi va prezenta zilnic programul TIFF, recomandări dintre filmele zilei şi informaţii despre peliculele din competiţie. CINE CITY va cuprinde dezvăluiri din culisele evenimentului, poveşti inedite despre viaţa oamenilor fără de care evenimentul nu ar exista, interviuri cu actori, regizori şi critici de film.
CINE CITY este realizat de aceeaşi redacţie care publică cea mai citită publicaţie tipărită în judeţul Cluj, săptămânalul CLUJEANUL, şi cotidianul online nr. 1 al oraşului, clujeanul.ro.
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...