Peste 120.000 de persoane au participat la TIFF, 62.000 dintre acestea au cumpărat bilete

de Vasile Hotea, Andreea Tobias

Foto: TIFF//Nicu Cherciu

Peste 120.000 de persoane au participat la proiecţiile şi la evenimentele ediţiei din acest an a TIFF de la Cluj-Napoca, iar din acestea 62.000 au cumpărat bilete, în acţiuni fiind implicaţi peste patru sute de voluntari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ediţia din acest an a festivalului de la Cluj a fost "efervescentă", cu zece zile pline de proiecţii, concerte, expoziţii şi dezbateri.

"Festivalul Internaţional de Film Transilvania a umplut din nou sălile de cinema şi a încântat publicul şi invitaţii. Aproape 400 de proiecţii au adus peste 62.000 de spectatori plătitori la filme. Numărul total de spectatori prezenţi - în afara proiecţiilor cu bilet - şi la alte evenimente TIFF (workshopuri, prezentări, concerte şi proiecţii gratuite) şi care au frecventat zilnic locaţiile principale în aer liber ale festivalului (Casa TIFF, Piaţa Unirii, Muzeul de Artă, Castelul Banffy de la Bonţida, Open Air Mănăştur) depăşeşte însă 120.000, pe durata celor zece zile de festival. Pe lângă clujeni, formularele completate la ieşirea din săli arată că TIFF-ul a atras mulţi cinefili din alte oraşe ale ţării: Bucureşti, Bistriţa, Dej, Turda, Oradea, Sibiu, Arad, Târgu Mureş sau Sfântu Gheorghe", spun organizatorii festivalului.

Conform acestora, selecţia realizată de directorul artistic Mihai Chirilov a cuprins 190 de filme, dintre care 155 de lungmetraje, din 53 de ţări.

Platforma online www.tiff.ro, actualizată permanent cu ultimele noutăţi şi galerii multimedia, a fost accesată de 43.251 de vizitatori unici, în cele zece zile de festival, 41% dintre ei fiind noi. Cele mai multe persoane au accesat site-ul din România, iar altele din Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Ungaria, Franţa, Italia, Olanda sau Austria.

Peste patru sute de voluntari au supravegheat organizarea şi desfăşurarea ediţiei.

"Screen International”, una dintre cele mai importante publicaţii din industria filmului, a scris despre palmaresul festivalului şi influenţa pe care TIFF o are asupra dezvoltării oraşului.

"Primăria Cluj-Napoca este prima autoritate locală din România care susţine financiar digitalizarea unui cinematograf - Cinema Victoria, una dintre locaţiile TIFF.(...) Mai mult, oraşul - cel de-al doilea ca mărime din România, după Bucureşti - va deveni un centru al producţiei audiovizuale prin dezvoltarea Centrului Regional pentru Industrii Creative (cunoscut drept "Buftea de Cluj”) cu finanţare prin fondurile de dezvoltare europene", se arată în articolul publicaţiei citate.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a avut loc la Cluj-Napoca în perioada 31 mai şi 9 iunie. Cele mai bune pelicule prezentate aici vor fi proiectate la Bucureşti, între 11 şi 17 iunie, la Grand Cinema Digiplex.

 
Tag-uri:
tiff
,participare
,

 

Versiune mobil | completa