Peste 150 de persoane s-au înscris la un concurs de traversare înot a Lacului Tarniţa

de Pacala Dana - Mediafax, Vasile Magradean

Peste 150 de persoane s-au înscris pentru a participa, sâmbătă, la traversarea înot a Lacului Tarniţa, judeţul Cluj, printre acestea fiind şi înotători din Franţa şi Italia, iar concursul va include două probe, pe distanţele de 1,5 kilometri şi 6,5 kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Elefant Laszlo, organizatorul manifestării din partea Clubului Orca din Cluj-Napoca, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că printre participanţii la competiţie se numără 13 înotători cu vârste peste 50 de ani.

"Avem înscrişi pentru concursul de traversare a Lacului Tarniţa un număr de 156 de competitori, record de participanţi, din care 101 la proba de 1,5 kilometri şi 55 la proba de traversare de 6,5 kilometri. Avem trei înotători cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani şi 13 cu vârste de peste 50 de ani. De asemenea, avem înscrişi înotători din mai multe oraşe din România, dar şi străini, din Franţa sau Italia. Toţi competitorii vor primi medalii de participare, iar ocupanţii locurilor I la fete şi băieţi, la proba de 6,5 kilometri, vor fi recompensaţi cu câte o tabletă", a spus Elefant.

Cea de-a şaptea ediţie a concursului de traversare a Lacului Tarniţa - situat la 30 de km de Cluj-Napoca - va avea loc, sâmbătă, de la ora 10.00. Pe langă traseul lung, de 6,5 kilometri, va fi şi o probă mai scurtă, de 1,5 kilometri.

Prima ediţie a manifestării a avut loc în vara anului 2007 şi a adunat la start 14 înotători, care au parcurs traseul de 6,5 kilometri.

 
Tag-uri:
concurs
,înot
,tarniţa

 

Versiune mobil | completa