Echipa naţională a Olandei a fost învinsă, marţi, pe stadionul Allianz Arena, cu scorul de 3-2 (2-2), de formaţia germană Bayern Munchen, într-un meci de pregătire pentru Campionatul European din Ucraina şi Polonia, informează AFP.
Golurile olandezilor au fost marcate de Huntelaar '19 şi Narsingh '21, în timp ce pentru fi
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Că Jennifer Aniston (43 de ani) este una dintre cele mai frumoase actriţe din cetatea filmului nu mai încape îndoială. Recent însă, frumoasa vedetă a demonstrat că imaginea ei inspiră şi sănătate, stare de bine.
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
Suspendarea radarelor fixe de pe tronsoanele Cluj-Napoca- Huedin şi Cluj-Napoca-Turda a sporit numărul accidentelor de circulaţie: paisprezece accidente de circulaţie soldate cu şase morţi şi treisprezece grav răniţi în 2009, faţă de şase accidente rutiere în urma cărora opt persoane au murit şi alte şapte au ajuns în stare gravă la spital în 2008.
Paisprezece accidente de circulaţie soldate cu şase morţi şi treisprezece grav răniţi în 2009, pe tronsoanele Cluj-Napoca- Huedin şi Cluj-Napoca- Turda, faţă de şase accidente rutiere în urma cărora opt persoane au murit şi alte şapte au ajuns în stare gravă la spital în 2008.
Statisticile întocmite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj arată că numărul accidentelor rutiere produse pe tronsoanele în cauză au crescut în cursul anului 2009, în special în perioada imediat următoare suspendării celor 13 radare fixe de la sfârşitul lunii aprilie. În intervalul martie- iulie 2009, pe fondul vitezei excesive sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, s-au înregistrat 10 accidente grave, faţă de patru în aceeaşi periadă a anului 2008.
De asemenea, pe DN1C, Cluj-Napoca- Câţcău, limita cu judeţul Sălaj, în primele cinci luni ale anului 2009, depăşirile neregulamentare, vieteza excesivă, oboseala la volan şi traversările neregulamentare reprezintă cauzele producerii a 33 de accidente grave totuşi, cu nouă mai puţine decât în 2008. Patru persoane au murit şi alte 10 au fost grav rănite.
În aceste condiţii, agenţii de la rutieră s-au mobilizat, iar în perioada 15 iulie- 31 august, vor fi prezenţi în trafic gata să îi tragă la răspundere pe toţi cei care încalcă normele rutiere. Vor fi vizaţi în special vitezomanii şi pietonii. De asemenea, se va face o inventariere a semnalizării rutiere: atât a marcajelor stradale, cât şi a semnelor de circulaţie.
Poliţiştii promit să acorde importanţă şi activităţilor de educaţie rutieră şi informare a participanţilor la trafic cu privire la riscurile pe care le presupune nerespectarea legislaţiei rutiere.
Nota 10,00 din 3 voturi. Da o nota acestui articol:
Articole din aceeaşi secţiune
Comentarii:
do, [ 01.08.2009 - 15:47 ]
*.byeloo.*
Andrei, [ 31.07.2009 - 14:45 ]
Anonim tu probabil esti sofer de ocazie. Daca tu iti imaginezi ca eu care sunt mult timp pe drumuri voi respecta limita legala de viteza pentru a face 8 ore pana la Timisoara sau 10 pana la Bucuresti te inseli amarnic. Lasa-ne cu ideile tale. Multi din noi nu ne permitem sa circulam cu viteza legala, defapt timpul nu ne permite
a!!!!!!!!!!!!, [ 30.07.2009 - 15:20 ]
observ ca nimeni nu remarca ca in 2009 fara radare au murit 6 oameni iar in 2008 cu aparatele de facut bani au murit 8 ma surprinde ca politia si reporterul sunt nemultumiti ca nu au mai murit inca 2 oameni , poate iau 2 la intamplare si-i impusca. Hai sictir!
anonim, [ 30.07.2009 - 12:56 ]
Toti blamam radarele, cu totii am fost amendati, dar nu ne-am intrebat si de ce am primit amenda, fiinca am incalcat legea, nu radarul e de vina ci tu si implictit legea. Romania va creste prin bun simt si respectarea legilor. Acuma nu sunt radarele dar noi tot cu 60-80 ar trebuii sa circulam, dar romanul ne fiind responsabil... se omoara sau nenorocete alte familii.
Cu stima,
Un nimeni .
O idee, [ 30.07.2009 - 09:08 ]
De ce nu cumpara primaria singura sau politia radarele?
De ce trebuie sa fie si o firma?
Sa fie doar ale politiei!!!
SI sa scoata sosele europene din localitati, ca in vest!
Si apoi potsa faca ce vor ei...
andrei, [ 30.07.2009 - 08:09 ]
Eu propun sa punem camere fixe din km in km si inclusiv inafara localitatii si cand mergem pe litoralul romanesc sa facem o saptamana pe drum si sa stam 3 zile acolo. Ce frumos ar fi nu?
Stiti care esre singurul merit al camerelor fixe sa-ti distraga atentia de la trafic. Tot stai si te uiti ca dobitocu pe margine sa vezi unde sunt canerele fixe si la ceasurile din bord sa nu cumva sa depasesti. Inconstientii si soferii prosti fac accidente cu tot cu camerele astea fixe
Schumacher, [ 30.07.2009 - 07:10 ]
ca la comanda politica toata presa face lobby pentru o firma privata!!!hai sa punem camere fixe in toate satele de pe dn-uri!idioti ce sunteti!accidente sunt si vor fii in continuare datorita infrastructurii de secol 18 si teribilistilor care au abecedar pe neveu.acolo sa faceti lobby ,la radacina faptelor.eu personal nu am aflat de accidente facute de cei care au detector radar!asta nu va spune nimik? lozerilor!!
HiroMatsu, [ 29.07.2009 - 21:46 ]
Faceti lobby pentru firmele care aveau radare instalate ilegal? Magarilor. Daca trebuie sa instaleze cineva radare, sa le instaleze politia romana. Nu tot felul de firme de smecheri. Alea erau masini de facut bani nu aveau legatura cu siguranta traficului.
yo, [ 29.07.2009 - 21:40 ]
accidentele nu s-au intamplat oricum pe raza localitatilor, asa ca nu vad ce legatura au radarele fixe cu ele. s-a demonstrat ca erau puse ilegal pentru ca anumite firme si persoane sa faca bani nu pentru siguranta circulatiei sa fim seriosi...
ionut, [ 29.07.2009 - 21:05 ]
Care-i problema ca se circula asa? Mai bine iti pune camera in fiecare localitate si faci 10 ceasuri pana unde ai de mers? Oricum accidente se intampla cu sau fara camere...macar cine are de mers sa poate merge nu sa fie deranjat de robotii aia de facut bani
Istvan, [ 29.07.2009 - 18:00 ]
ia spune dorine eu pentru ce raspund cand circul regulamental, nu depasesc viteza maxima admis si intra unul iresponsabil in mine si imi omoara familia???
flaviu, [ 29.07.2009 - 16:03 ]
nasoale radarele , dar sunt bune.
dorin, [ 29.07.2009 - 13:19 ]
fiecare raspunde de faptele lui..
Pagini:
1
Vremea în Cluj
18°C 9°C
Acum in Cluj sunt 20°C
Fenomene meteo: Cer parţial înnorat
Umiditate: 68%
Viteză vânt: 3.22 km/h
Soarele răsare: 5:40
Soarele apune: 9:01
Prognoza:
Miercuri - însorit, max 18°C, min 9°C
Joi - însorit, max 25°C, min 11°C
Un motiv pentru care ar trebui să percepi viaţa ca pe o invenţie uimitoare este simplu fapt că te-ai născut cu dorinţa de a-i cunoaşte pe ceilalţi, de a le descoperi binele şi răul, gândurile cele mai ascunse, bucuriile şi nefericirile. Dorinţa de a-i descoperi pentru ca apoi să-i poţi iubi sincer şi frumos. Cu atât mai mult atunci când vine vorba de bărbaţi: ce gândesc ei cu adevărat despre relaţii, sex, despre tine, femeia, în primul rând?
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
do, [ 01.08.2009 - 15:47 ]
Andrei, [ 31.07.2009 - 14:45 ]
a!!!!!!!!!!!!, [ 30.07.2009 - 15:20 ]
anonim, [ 30.07.2009 - 12:56 ]
Cu stima,
Un nimeni .
O idee, [ 30.07.2009 - 09:08 ]
De ce trebuie sa fie si o firma?
Sa fie doar ale politiei!!!
SI sa scoata sosele europene din localitati, ca in vest!
Si apoi potsa faca ce vor ei...
andrei, [ 30.07.2009 - 08:09 ]
Stiti care esre singurul merit al camerelor fixe sa-ti distraga atentia de la trafic. Tot stai si te uiti ca dobitocu pe margine sa vezi unde sunt canerele fixe si la ceasurile din bord sa nu cumva sa depasesti. Inconstientii si soferii prosti fac accidente cu tot cu camerele astea fixe
Schumacher, [ 30.07.2009 - 07:10 ]
HiroMatsu, [ 29.07.2009 - 21:46 ]
yo, [ 29.07.2009 - 21:40 ]
ionut, [ 29.07.2009 - 21:05 ]
Istvan, [ 29.07.2009 - 18:00 ]
flaviu, [ 29.07.2009 - 16:03 ]
dorin, [ 29.07.2009 - 13:19 ]