Clujeanul
 

Colinde clubbing cu Nora Deneş

de Sebastian Secan |  19 decembrie 2007
Solista Nora Deneş şi-a lansat în 12 decembrie, primul album din carieră la Liceul de Arte din Baia Mare, acolo unde este profesoară.
Materialul se numeşte "Let's make x-mas!" şi cuprinde nouă colinde, şase în limba engleză şi trei în română. Artista spune că albumul va fi lansat în Cluj-Napoca anul
viitor, când va beneficia de promovare naţională şi de un videoclip.
"Aceasta a fost doar lansarea comercială. Îmi voi face propria mea casă de discuri, drept pentru care la anul albumul va fi intens promovat. Voi filma un videoclip la una din
colindele româneşti cred, <Colind din Sălaj>, care este o prelucrare foarte întrăzneaţă, clubbing", a declarat pentru Clujeanul.ro Nora Deneş.
Pe album se regăsesc cântece de Crăciun internaţionale precum "Let it snow", "Santa Claus is coming to town", dar şi "neaoşa" "O, ce veste minunată". În ceea ce priveşte
partea instrumentală a melodiilor, Nora a acoperit genuri muzicale precum jazz, blues, rock, pop sau clubbing.
Nora Deneş este o cântăreaţă de jazz care a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, iar în 2006 a participat la Festivalul de muzică uşoară "Mamaia".

Cuvinte Cheie: nora denes, album, colinde
COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI