Controversatul scriitor Alexandru Vakulovski, în foileton pe clujeanul.ro

Alexandru Vakulovski este unul dintre cei mai „scandaloşi” tineri scriitori români. Existenţa sa pare să fie mereu o aventură inedită, cu experienţe din cele mai ciudate sau amuzante.

Vakulovski s-a născut în 1978, în Republica Moldova. A făcut doi ani de facultate la Chişinău, apoi s-a transferat la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB). Deşi studiase acasă chiar limba română, Alexandru a fost obligat să facă anul pregătitor, rezervat studenţilor străini care nu ştiu româneşte. „Citisem deja de mai multe ori cronicarii, pe Sadoveanu, făcusem doi ani de română la facultate la Chişinău, dar n-a contat. Asta deşi acasă n-am vorbit niciodată ruseşte”, spune scriitorul.

Viaţa de student la Cluj n-a fost chiar uşoară. În 2002, anul debutului său cu romanul „Pizdeţ”, Alexandru Vakulovski tocmai fusese exmatriculat din UBB, din motive birocratice şi se mutase la Bucureşti.

„Pizdeţ” a provocat un uriaş scandal în lumea literară, autorul fiind acuzat pentru limbajul „tare” al cărţii, neobişnuit în momentul respectiv. „Nu prea exista literatură cu înjurături, aşa că toată lumea s-a scandalizat. Dar reacţiile au fost total invers decât mă aşteptam”, îşi aminteşte Alexandru. „Cei care ar fi trebuit să mă desfiinţeze m-au lăudat, iar cei de la care aşteptam laude au făcut praf cartea.”

Romanul a fost publicat integral şi pe site-ul lui Andrei Gheorghe, iar succesul său a fost imediat. „A fost mai accesat decât site-ul trupei „Zdob şi Zdub”, care exista deja de vreo patru ani”, dezvăluie Vakulovski.

Totuşi, „Pizdeţ” nu părea să-l mulţumească pe autor. „Am realizat că nu epuizasem subiectul, aşa că au apărut în continuare romanele „Cactuşi albi”, în 2004, şi „Bong!” în 2007. Toate formează trilogia „Letopizdeţ”, afirmă scriitorul. Acesta este însă şi titlul dat de editor volumului din 2004, din motive comerciale. Alexandru Vakulovski precizează însă că titlul acelei cărţi este „Cactuşi albi”.

Lansarea cărţii din 2004 i-a prilejuit originalului scriitor o nouă experienţă aparte. „Aveam un fel de cenaclu, „Klu”, unde veneau tineri care scriau. Veneau şi cei de la „Luna Amară”, care mai cântau din când în când”, rememorează scriitorul. Aşa că toate lansările romanului „Cactuşi albi”, cunoscut ca „Letopizdeţ”, s-au făcut în colaborare cu celebra trupă muzicală. „Eu citeam fragmente din carte, iar ei cântau anumite fragmente”, spune Vakulovski. El recunoaşte că pentru aceste lansări făcea chiar repetiţii cu muzicienii, pentru ca nimic să nu rămână la voia întâmplării.

Alexandru Vakulovski a mai publicat volume de poezie şi teatru, iar de vineri sera va începe să publice un roman foileton on-line, pe clujeanul.ro. El îl numeşte "roman urban" şi spune că "va avea câteva personaje nebune ale Clujului".




 

 

Versiune mobil | completa