Clujeanul
 

Expediţie cicloturistică pe Traseul Dunării

de Luiza Meseşan |  13 aprilie 2009
Expediţie cicloturistică pe Traseul Dunării

 O expediţie cicloturistică intitulată “Danubius 2009” va începe de marţi, urmând ca, timp de trei săptămâni, participanţii să străbată, cu bicicleta, peste 2000 de kilometri.

 

Traseul urmat de biciclişti va cuprinde România, Ungaria, Slovacia, Austria, Croaţia şi Serbia. Coordonatorul acţiunii este Victor Perdevară, membru al Clubului de Cicloturism “Napoca”. Ruta bicicliştilor traversează Câmpia Pannonică, din vestul României până la Viena, urmând apoi malurile Dunării spre aval, trece prin Bratislava, Budapesta şi Novi Sud până la Belgrad, de unde se revine.

 

Printre obiectivele expediţiei se numără documentarea şi ilustrarea traseelor, obiectivelor şi facilităţilor pentru cicloturism. De asemenea, se promovează utilizarea bicicletei ca şi mijloc de transport ecologic.

 

Tura va fi una neasistată de maşina de însoţire, astfel încât echipamentul va fi transportat de participanţii pe biciclete. Înnoptarea participanţilor se va face în corturi.

COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI