De ce cultura e pentru oameni, nu pentru animale (ARTICOL INTERZIS DOBITOACELOR!)

2  0  2  0 

"Cultura e pentru oameni, nu pentru animale". Regretatul profesor Radu Săplăcan repeta de multe ori acest lucru. Celor care aveau urechi să asculte, discernământ, putere şi, mai ales, educaţia necesară pentru a înţelege. Mai mult ca niciodată, această sintagmă revine în actualitate.

Nu s-a încheiat bine aşa-zisul scandal cultural de la New Work, că a izbucnit cel de la Bochum. Clujeanul Sorin Tara şi Alexandru Rădvan au reuşit, din nou, să-i isterizeze pe politicieni şi să oripileze "gustul public". "Opere violent pornografice" subtitrează o televiziune naţională. "Satanişti perverşi" vine, precum un verdict, comentariul unei cititor/ cititoare semnate "ioana". Mai mult, Parlamentul se grăbeşte să instituie o comisie care să se pronunţe asupra activităţii Institutului Cultural Român...

ALO! TREZIREAAAA!!! Cultura nu este democratică. Valoarea unei opere de artă nu este stabilită prin vot universal! Prin vot se aleg politicienii şi doar privind o mare parte a mamiferelor din Parlament îţi poţi face o idee extrem de clară despre ce înseamnă "gustul comun". "Democraţia". Unde poate duce lipsa de educaţie. Şi de cultură. Un penis erect (sau, varianta mai populară şi mai virilă - o pulă sculată), poate face obiectul unei lucrări de artă. La fel cum, în cu totul alt context, poate fi exprimarea cea mai explicită a pornografiei.

Cine poate face această diferenţă şi, eventual, să dea un verdict? Cu siguranţă nu cineva care n-a citit o carte în viaţa lui şi, mai mult, îşi face şi un titlu de glorie din asta. Pentru a te putea pronunţa asupra valorii unei opere trebuie, în primul rând, să ai o minimă educaţie. Dar nu în "cultura" manelelor ori a cartofului. Despre o lucrare artistică, poţi emite oricând judecăţi de genul "îmi place" ori "nu îmi place". "M-a şocat", "m-a emoţionat" ori "m-a lăsat indiferent". Pentru a merge însă mai departe şi să afirmi că o lucrare este "bună", "are valoare" sau "nu are vreo valoare", ai nevoie de mai multe elemente. Printre care, absolut necesar e un minim raft de bibliotecă în spate (nota bene - asta pentru cine înţelege ce înseamnă să ai un raft de bibliotecă în spate).

Revenind la Rădvan şi Tara... Este sau nu un act cultural expoziţia lor? Atâta timp cât poţi privi dincolo de erecţia lui Iuda şi de faptul că "mâna lui Dumnezeu colectează ceea Iuda dejectează", da, este un act cultural. Trecând peste oripilarea primară, poţi accepta că Dumnezeu adună şi face curat în urma şi celor mai mizere (sau nu) dejecţii produse de umanitate. Şi chiar te poţi întreba, dacă nu cumva, una dintre motivaţiile trădării lui Iuda nu a fost tocmai demonstrarea virilităţii lui. E tipic pentru masculii dintr-un hoardă de mamifere (iar în caz că cineva se simte jignit de acest calificativ să se certe cu biologii, nu cu mine, pentru că ei au clasificat omul la categoria mamifere) să-şi demonstreze virilitatea şi să tindă către statutul de mascul-dominant.

Simplu fapt că o expoziţie pune o problemă şi naşte nişte întrebări se constituie deja într-un act cultural. Desigur, pentru a înţelege acest lucru e nevoie şi de puţină cultură. Şi, cum spuneam, "cultura e pentru oameni, nu pentru animale".

Prin vară, pe o terasă, lângă o bere care începuse să se încălzească, când mi-a spus pentru prima dată de expoziţia care o va avea la Bochum, Sorin Tara anticipa deja scandalul care va urma. N-am putut decât să zâmbesc şi atunci, precum o fac şi acuma. Pentru că atâţia s-au ars cu expoziţiile lui Tara, atâţia i-au retras lucrări din expoziţii şi, totuşi, sunt atâţia care continuă să-l invite să expună sperând că ei nu se vor arde.

Pentru că de la o expoziţie la alta, Tara nu face decât să-şi testeze propriile limite. Şi ale celor care-i găzduiesc lucrările. Şi mai ales tabu-urile şi coşmarurile acestora din urmă. Dacă nu reuşeşte să-i scandalizeze, dacă nu a găsit acele elemente/fantasme/coşmaruri/tabu-uri care există în conştiinţa acestora, dar despre care se feresc, le e groază să vorbească, atunci, pentru Tara, e vorba de o expoziţie nereuşită. De un eşec. Că acesta e limita extremă a libertăţii de exprimare este din nou un lucru pe care doar cei care au o necesară educaţie îl pot înţelege. Dar, din nou, cum ziceam, "cultura e pentru oameni nu pentru animale".

P.S. În galeria video poţi vedea filmuleţe din expoziţia de la Bochum. Sursa: antena3.ro