
150 de liceeni clujeni intră, de joi, în programul de training internaţional „Learn today, build tomorrow”. Doi studenţi din Georgia, respectiv Olanda, vor ţine cursuri teoretice şi practice timp de şapte săptămâni la şase licee din Cluj, în care îi vor iniţia pe tineri în probleme din comunicare, project management, managementul timpului şi diferenţe culturale.
Aceste traininguri îi vor ajuta pe elevii claselor a zecea şi a unsprezecea la alegerea unei facultăţi, la îmbunătăţirea calităţilor de lider şi în comunicarea intraculturală. În 12 mai ,elevii şi trainerii vor organiza un eveniment „Global Village”, ce constă într-un „târg” în care fiecare naţionalitate participantă la program îşi va prezenta propriul stand cu specificul naţional.
Tijn Piercen este unul din trainerii veniţi pentru a susţine programul. În vârstă de 22 de ani, masterand la istorie în Olanda, a mai organizat traininguri în cadrul comunităţii sale, dar aceasta este prima sa experienţă peste hotare. Până în prezent este mulţumit de gradul de interactivitate de care liceenii clujeni dau dovadă şi speră ca la sfârşitul perioadei de pregătire să realizeze progrese notabile.
„Este normal pentru un elev de liceu ca la primul contact cu un străin să reacţioneze mai timid, de aceea primele cursuri sunt focalizate pe eficientizarea comunicării interpersonale. Aceste traininguri nu îi ajută pe tineri doar în alegerea unei facultăţi sau în pornirea unei afaceri, noi sperăm să fixăm nişte noţiuni teoretice care să poată fi puse în practică în orice moment, nişte aptitudini necesare nu neapărat unei cariere, ci întregii vieţi”, a explicat Tijn pentru clujeanul.ro.