Brigada BUM - povestea unei explozii de umor

Brigada BUM - povestea unei explozii de umor

Într-un articol din aprilie 2006, CLUJEANUL a refăcut istoria celei mai bune trupe studenţeşti de umor din România anilor '80 - Brigada BUM, a Facultăţii de Mecanică din Cluj.

Erau tineri, erau frumoşi, aveau curaj şi umor. Peste 200 de studenţi ai Politehnicii clujene au făcut parte, între 1979 şi 1990, din Brigada de Umor a Facultăţii de Mecanică, care a devenit cunoscută în toate centrele universitare sub numele de BUM. CLUJEANUL i-a căutat şi i-a găsit pe cei doi oameni care au condus trupa, Nicolae Havrileţ, care trăieşte la Târgu Mureş, şi Lucian Revnic, stabilit la Bucureşti. Din amintirile lor şi ale altor membri importanţi s-a reconstituit istoria fenomenului BUM.

Fenomenul BUM

de Remus FLORESCU şi Cătălina SLUJITORU


BUM. Prescurtarea de la Brigada de Umor "Mecanică". În anii '80, aceste iniţiale însemnau cu adevărat o explozie, una de ironie şi bună dispoziţie, care făcea ca oamenii, mai ales studenţii, să invadeze sălile de spectacole, şi asta nu doar la Cluj, ci în toate centrele universitare.

Trupa BUM, prin care s-au perindat circa 200 de studenţi din generaţii diferite, a colorat viaţa gri din epoca comunistă cu un tip de umor care îi făcea pe români să râdă de cozile la pâine, de penele de curent, de lipsa apei calde şi, în general, de toate greutăţile zilnice.

Hărdău şi BUM

Deşi e greu de crezut, seriosul fost ministru al Educaţiei Mihail Hărdău, care în 1979 răspundea "educativ" de căminul din Mărăşti din partea Politehnicii, a contribuit indirect la înfiinţarea trupei.

"În 1979, eram în anul I la Mecanică şi stăteam în căminul din Mărăşti. Într-o zi, vine Hărdău la mine şi mă pune şef de etaj. În schimbul faptului că, la sfârşitul de an, trebuia să rămânem să facem curăţenie în cămin, am primit o tabără la Izvorul Crişului. Acolo, în fiecare seară se adunau studenţii şi spuneau bancuri, dansau, organizau diferite manifestări", îşi începe povestea Niculae Havrileţ, întemeietorul trupei BUM.

Cum din copilărie fusese "bufonul clasei", Havrileţ a înfiinţat ad-hoc o mică trupă de umor, împreună cu un prieten. "Eram în echipă cu un tip de doi metri din Galaţi. Eu ziceam bancuri, el ştia să cânte. Mi-a dat hainele prietenei sale şi m-am travestit în femeie. Să vezi ce dans am tras. De-alea cu fusta în cap"...

Micul spectacol a făcut furori în tabără şi cei doi au ajuns pe prima pagină a "Vieţii studenţeşti", revista oficială a studenţimii comuniste. "A venit la mine Cornel Nistorescu şi mi-a zis: 'Dom'le, extraordinar, despre tine tre' să scriu. Mă, noi, ardelenii, suntem cei mai deştepţi'", rememorează Havrileţ.

Ioan Rus, "protectorul"

"Pe vremea aia, eram coleg de palier cu Ioan Rus, care era preşedintele Uniunii Studenţilor Comunişti pe Cluj. După ce a citit 'Viaţa studenţească', a venit la mine: 'Mă, Niculae, tu poţi face o brigadă artistică. Critică şi tu profesorii, asistenţii, dă în ei şi, dacă sunt probleme, rezolv eu'", povesteşte Havrileţ.

După ce a vorbit cu reprezentanţii studenţilor, glumeţul a fost trimis şi la profesori. "'Am auzit că vrei să faci brigadă. E bine. Să dai în studenţii ăştia care fumează, care vin noaptea de la Chios beţi, care nu învaţă. Să vadă ei că trebuie să respecte orânduirea', mi-a zis profesoara Matieşan", istoriseşte Havrileţ.

Ultima "oprire" pentru înfiinţarea trupei a fost la rectorul de atunci al Politehnicii. "În definitiv, puteţi critica orice, nu numai studenţii, dar şi... cadrele, mă refer la... femeile de serviciu, care nu-şi fac treaba, în fine... cadrele, femeile de serviciu. Dar să fie aşa o chestie, o explozie, o bombă, un bum", l-a îndrumat rectorul pe Havrileţ.

Aşa a apărut şi numele trupei - BUM. Ulterior s-a găsit asocierea cu Brigada de Umor "Mecanică", fiind vorba despre o trupă a studenţilor de la Facultatea de Mecanică.

Primele poante

Primele poante au fost luate din realitatea zilnică a vieţii de student. "Am fost în primul an când s-a dat în folosinţă căminul de la Mărăşti. În afară era frumos, dar în interior călcam pe moloz. Aşa s-a născut o ponată. Zicea decanu': 'E bine în cămin. Aveţi condiţii, aveţi lift'. 'Nu, n-avem lift'. 'Păi cum, că am citit în 'Viaţa studenţească' că e lift'. 'Păi eu stau acolo şi nu e lift. Dacă ar fi să ne luăm după 'Viaţa studenţească', avem şi apă caldă", povesteşte, amuzat, Havrileţ. În compunerea poantelor, el avea un ajutor natural. Întrucât autobuzele nu circulau bine, el îşi scris textele în drum spre facultate, iar când ajungea, le trecea pe carneţel.

BUM şi-a stabilit "cartierul general" în sala de lectură comună dintre căminul de băieţi şi cel de fete din Mărăşti; aici, lumea se aduna, cânta, dansa, spunea poante, se distra. Glumele erau despre studenţii chiulangii, care copiază, care nu învaţă, dar şi despre şpaga la examene, profesorii cu ticuri, cei beţivi sau care se "încurcau" cu studente, despre muncile agricole, viaţa din cămine....



Ioan Rus, subiect de poante

Preşedintele PSD Cluj, Ioan Rus, a fost unul dintre "protectorii" trupei BUM în calitate de reprezentant al studenţilor în Consiliul Profesoral al Politehnicii. El a devenit şi subiect de glume. "Profesorii ne-au cerut să zicem în textele noastre şi despre studenţii de nota 10. Am făcut atunci o chestie la băşcălie: 'Avem studenţi de nota 10, Ioan Rus şi Pamfil Pece'. 'Da' Pece nu-i de 10'. 'Nu. Da' rimează'", îşi aminteşte Havrileţ.

Cornel Nistorescu, fan BUM

Cunoscutul ziarist Cornel Nistorescu, care a scris în anii '80 şi la "Viaţa studenţească", era unul dintre fanii Brigăzii BUM. "Scria pagini întregi zicând că 'uite ce buni îs ăştia de la BUM'. Ne-a dat şi sfaturi. Zicea să nu băgăm aşa multe poante, că lumea aplaudă şi nu se aude următoarea poantă. Să băgăm şi cântece între scenete", rememorează întemeietorul trupei.



NEGRUL ŞI PORTARUL. Un personaj des întâlnit în scenetele BUM era portarul de cămin. Întrucât nu se putea glumi pe seama oamenilor în uniformă, a fost ales portarul, personaj pitoresc al vieţii studenţeşti. Totodată, la festivalul din 1983 de la Iaşi, a fost introdus pentru prima dată un negru într-o trupă românească. "Când vine decanu' în control, portarul, cu cizme de gumă Adidas, zice: 'Poftiţi, dom' decar'. 'Ai lăsat fetele să urce?' 'Nuuu, niciodată'. Atunci, un negru scoate capul de după cortină şi zice: 'Cucu'. 'Ce-i asta?', zice decanul. 'Fetele joacă şeptică africană şi îşi dau pedepse'. 'Cum l-ai lăsat pe ăsta să urce?'. 'Păi, dom decar, nu mi-aţi zis dumneavoastră ca la ora 10 fix să suflu lampa. Dacă o fost întuneric, nu l-am văzut'. 'De unde eşti tu?', zice decanul către negru. 'Din Diej', răspunde negrul. 'Ei, din Diej'. 'Din Diej, din Diej, dom' decar', zice negrul. 'Io-l cunosc de pe navetă', zice altu". Astfel rememorează Nicu Havrileţ una dintre cele mai gustate scenete ale trupei. De-a lungul timpului, prin BUM au trecut doi negri, Izmail şi Patrick.



Debutul "competiţional" al BUM a avut loc în 1981, la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti de la Timişoara. "Noi am intrat primii. Nimeni nu vroia să fie la început, întrucât în memoria juriului rămâne ultima trupă. Ne-a pus şi dimineaţă. Ne-am făcut numărul, format din 7-8 scenete împărţite de muzică şi dans, care întăreau scenetele. În sală erau 50-60 de studenţi. S-a mai râs, s-a mai hlizit, da' nu grozav. După, ne-am dus în oraş. La un stand de cărţi auzeam cum vorbeau oamenii: 'Mă duc şi după-masă. Ăia de la Cluj sunt extraordinari'", istoriseşte Havrileţ.

Au luat locul 3. Cu această ocazie, membrii BUM au întâlnit nume mari ale umorului de astăzi, "Divertis" şi "Vacanţa Mare". "Divertisul nu a câştigat nimic. Erau într-o fază incipientă. Au venit cu glume din armată, că erau în anul I de facultate. Şi nici 'Vacanţa Mare' nu a fost cine ştie ce", a relatat comicul clujean.

Cheia succesului trupei clujene erau poantele. "Ceilalţi nu criticau aşa de tare sistemul. De exemplu, Brigada Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, care era abonată la locul 1, nu avea poante, doar muzică şi dans. Erau antrenaţi de Ioan Luchian Mihalea. Poante tari numai noi am avut de la început", se mândreşte Havrileţ.



Amintiri cu Amza Pellea

În condiţiile în care locul 1 la Timişoara a fost obţinut de ASE, iar locul doi de o trupă tot din Bucureşti, îndrumată de Tamara Buciuceanu, locul 3 al clujenilor era unul foarte onorant. "Ce i-a înnebunit era faptul că aveam foarte multe poante cu tentă erotică. Se mergea pe frustrarea pe care o are, din punctul ăsta de vedere, fiecare om. Era un subiect tabu pe atunci. Conducerea şcolii nu ne lăsa să mergem în căminul de fete, nu cumva să facem vreo prostie. De aici a plecat o poantă: studenţii veneau beţi de la Kios şi strigau 'Mariaaanaaa! Mariaaanaaa!' ca nebunii. Din camera care trebuia să fie căminul de fete, ieşea un băiat cu ruj pe faţă şi cu părul vâlvoi şi zicea 'Nu-i acasă, cine-o caută?'", istoriseşte fostul lider al trupei.

Premiile au fost înmânate de Amza Pellea. "Juriul era format numai din actori şi personaje cunoscute, Octavian Cotescu, Radu Beligan, Horia Moculescu. Era singura manifestare în care se mai putea spune ceva împotriva sistemului. Şi Beligan şi Amza Pellea au zis că ăia de Cluj trebuiau să ia locul 1", îşi aduce aminte Havrileţ.

Două locuri întâi

Pentru următorul festival studenţesc, din 1983, de la Iaşi, Havrileţ a ales ca temă centrală profesorii slab pregătiţi şi asistenţii linguşitori, jumătate din scenetă petrecându-se la examen şi jumătate la cămin.

"Profesorul îl întreabă pe asistent: 'Domnu' asistent, omu asta ştie?'. 'Nu ştie'. 'Normal că nu ştie, dar îi pe listă ?'. 'Da, e pe listă'. 'Păi atunci e student de nota 10'. 'Sigur, dom' profesor, v-am spus eu că-i de nota 10. Normal că-i de nota 10. E extraordinar'", povesteşte Havrileţ.

La a doua competiţie majoră la care participa, BUM obţinea locul 1 pe ţară, şi de atunci până în 1989, studenţii clujeni de la Mecanică nu au mai părăsit primul loc al podiumului. "O noapte întreagă s-a discutat în juriu. Cum să cadă ASE-ul? Se dădeau telefoane de la Bucureşti: 'Noi v-am pus în juriu ca să iasă ASE-ul, nu BUM. Pe ei să-i băgăm în puşcărie cu ce zic împotriva regimului, nu să le dăm locul 1'", relatează Havrileţ discuţiile de culise.

Întrucât sala şi ziariştii de la "Viaţa studenţească" care făceau parte din juriu erau de partea BUM şi erau hotărâţi să facă scandal dacă nu ar fi câştigat clujenii, după deliberări care au durat până la ora 3 noaptea, s-a luat o măsură fără precedent: s-au dat două locuri întâi - BUM şi ASE.



De la BUM la Divertis

Din 1983, BUM a început să aibă spectacole în toată ţara. Până în '85, trupa avea 25 de membri - 20 cântau şi dansau, ceilalţi făceau umor. Din '85, alături de BUM a început să meargă în turneu o formaţie rock care îi acompania. BUM ajunsese atât de cunoscută, încât aproape toate spectacolele se jucau cu casa închisă.

Tot în acel an 1985, şeful brigăzii a devenit Lucian Revnic, care era membru al BUM din 1982. El alegea cântecele şi versurile, iar soţia lui făcea coregrafia. Împreună cu alţi 4-5 colegi, scria textele din repertoriu. "Sunt sigur că acum nu ar mai râde nimeni la glumele de pe vremea aceea. De exemplu, la o glumă de genul 'Scârţâie ceva în priză', pe atunci toată lumea râdea, pentru că ştiau că nu avea ce să se audă din priză, din moment ce nu era curent", a povestit Revnic pentru CLUJEANUL.

El a părăsit BUM în 1990, începând o colaborare cu Divertis. Avea deja experienţă în impresariat artistic şi i-a invitat la Cluj pe cei din Divertis. Până în 1992 s-a ocupat de turneele lor în Transilvania şi pe litoral. Apoi a semnat cu ei un contract exclusiv de impresariat pentru toată România. Acum, Lucian Revnic trăieşte la Bucureşti şi lucrează tot la Divertis.



Un mod de viaţă

Un alt membru de bază al Brigăzii BUM, realizatorul TV Constantin Trofin, a intrat în trupă în 1982 şi s-a ocupat de texte, interpretare şi organizare.

"A fost foarte fain. Ne-am strâns mai mulţi prieteni şi făceam o chestie aşa de mişto, încât oamenii rupeau uşile Caselor de Cultură să ne vadă. Era un mod de viaţă. În rest, erau şcoala, casa, pana de curent, coada la pâine. Azi, lumea nu mă crede când spun că eu mi-am făcut lucrarea de diplomă la lumina lumânării şi cu bateria de la maşină dusă în casă. Aşa erau vremurile", îşi aminteşte Trofin.

Din ultima generaţie BUM a făcut parte prietenul şi partenerul lui Trofin, Ovidiu Uscat. "Am intrat în trupă în 1989, în primul an de facultate. A fost principalul motiv pentru care m-am hotărât să dau la Mecanică. M-a impresionat cum se distrau ei. Era pe vremea lui Ceauşescu şi nu aveai multe alternative. Viaţa în acea comunitate era altfel, se distrau foarte, foarte bine şi m-am gândit că, dacă tot e să fiu student, aleg chestia asta", povesteşte Uscat. Viaţa în BUM era o continuă petrecere. Erau chefuri, erau 2-3 chitare care apăreau totdeauna, indiferent de bar sau de cameră de cămin. Şi începea distracţia.



Rabă, testat 3 luni

Cel mai iubit membru al BUM din a doua jumătate a anilor '80 a fost Claudiu Racz, alias Rabă, care a intrat în trupă în 1985. El făcuse parte din brigada Unic, tot a Politehnicii, care fusese desfiinţată. Timp de 3 luni, liderul de atunci al trupei, Lucian Revnic, l-a testat pe Rabă. Îi zicea de fiecare dată: "Mai hai, mai hai".

În 1985, BUM s-a deplasat la Timişoara, la un festival de umor. Deşi Revnic nu a vrut să-l ia cu ei şi nici să-i dea vreun rol, Rabă a mers pe banii lui. "M-am urcat în tren împreună cu brigada. I-am ţinut în bancuri cu interpretare de la Cluj până la Timişoara, neîntrerupt. Se spărgeau de râs toţi. Pe coridor, printre ascultători l-am zărit şi pe Revnic. Când am coborât pe peron, mi-a zis: 'Ai rolul de barză. Îţi decontez cazare şi îţi dau şi masă'", povesteşte Rabă.

"Succesul nostru a constat în faptul că am promovat întotdeauna umorul de situaţie. Umorul politic este uşor de făcut. Iei ziarele şi îi beşteleşti pe toţi. După un an, acest umor expiră. Noi făceam un umor care e valabil şi azi. Spre exemplu, textele de la emisiunea 'Ştirile de sâmbăta asta' sunt în proporţie de 70% provenite din textele BUM", explică Rabă.



Umor multilateral dezvoltat

Ultimele clipe de glorie ale BUM au fost în 1990. Ultimul turneu a fost pe ruta Braşov - Sibiu - Cluj. "Atunci ne-am dat seama că glumele noastre nu mai atrag spectatori. Dacă, înainte de revoluţie, aveam sălile aproape pline, atunci abia dacă se umpleau două treimi", povesteşte Lucian Revnic.

Majoritatea membrilor BUM cu care CLUJEANUL a stat de vorbă privesc înapoi cu nostalgie. Deşi lipsurile pândeau la tot pasul, generaţiile care au activat în BUM se laudă că au avut o studenţie frumoasă. Se gândeau tot timpul ce poante să mai facă, cum să spună un banc sau altul, cu ce idee nouă să vină. Asta i-a făcut să uite că trăiau într-unul dintre cele mai dure regimuri dictatoriale din lume. Ei duceau o viaţă paralelă, în care umorul, inteligenţa, cultura, buna dispoziţie ţineau loc de mâncare, de căldură, de siguranţa zilei de mâine. Şi acest lucru le-a fost transmis miilor de spectatori care i-au urmărit.

Cel care a pus bazele BUM, Niculae Havrileţ, a ţinut să aibă ultimul cuvânt în CLUJEANUL: "Concluzionând, am putea spune că tot ceea ce, nu-i aşa, ne defineşte sau, mai concret, se defineşte în sensurile plenare majore ale potenţionalităţilor în muncă, adică a germenilor realmente interesaţi pentru directivitatea specificităţii care s-a discutat cu retmitanţă şi bineînţeles că cu o structuralizată destinaţie în mult discutata morfo-anamneză a apriorismului supurific, în curând, BUM va fi încadrată în producţie şi va spori productivitatea societăţii capitaliste multilateral dezvoltate".



Toni Grecu: "Erau excepţionali"

"Erau excepţionali. BUM era una din cele mai tari trupe studenţeşti din România. Era la mare concurenţă cu ASE-ul din Bucureşti. Lumea studenţească în anii 1981-1987 era împărţită între fani ai BUM şi fani ASE", a declarat pentru CLUJEANUL liderul trupei Divertis, Toni Grecu. Deşi în acea perioadă şi Divertis era pe piaţa umorului studenţesc, ei nu s-au înfruntat niciodată cu BUM, fiind înscrişi la alte competiţii.

BUM şi cenzura

În perioada 1979-1985, textele BUM au fost scrise în principal de Niculae Havrileţ. El îşi aminteşte cum acestea erau "periate" de Comisia Judeţeană de Cenzură: "Toate poantele erau împotriva stăpânirii, dar sub diferite forme. Unii veneau şi spuneau clar ceva, noi preferam să facem glume cu subînţeles. Trebuia să dăm textul scris şi se tăiau lucrurile necorespunzătoare. Dar pe text nu era şi interpretarea. O poantă zicea: 'Ce e spitalul? Şi ce vrea el!' şi actorul arăta sus, spre tabloul lui Ceauşescu. Toată sala aplauda în delir".

Ulterior, Cenzura a cerut şi explicaţiile scenice şi, mai apoi, se înregistra video. Spectacolul trebuia să coincidă cu banda, altfel se trăgea cortina. "Am fost 'privilegiaţi', în sensul că eram cam singura trupă studenţească din România căreia i se permitea să aibă spectacole şi în alte oraşe decât în cel de reşedinţă", povesteşte şi Lucian Revnic. "Era o artă să fii subtil pentru a trece de cenzură. În acest sens, aveam un sprijin foarte mare în doamna prodecan Dorina Mătieşan, care ne-a ajutat foarte mult să trecem de cenzură", îşi aminteşte şi Constantin Trofin.



Monitorizaţi de Securitate

La spectacolele BUM participau şi agenţi de Securitate, dar niciodată nu au fost probleme deosebite. Unul dintre cele mai delicate momente a avut loc la spectacolul aniversar de 10 ani de la înfiinţarea BUM, în decembrie 1989. "Intram pe scenă şi ziceam: 'Mi-au spus să fac ceva deosebit. Dar cine sunt eu? Anthony Quinn' şi mimam că trag cu mitraliera în sală. 'Cine sunt eu? Nadia Comăneci'. Şi făceam o cumpănă şi cu una din mâini făceam un gest care sugera că Nadia a şters-o din ţară. Atunci, în culise au urcat doi securişti. Se certau cu Revnic, care le arăta textul, cu ştampila de la Comisia de Cenzură. N-au avut ce face şi au plecat", povesteşte Rabă. El îşi aminteşte că un coleg din BUM a fost arestat pe 18-19 decembrie 1989, ţinut câteva zile, după care i s-a dat drumul.

"După spectacol, am mers toţi la Chios şi ne-am dat drumul. Eu îl imitam foarte bine pe Ceauşescu şi ziceam: 'Dragi tovarăşi, anul acesta producţia s-a depăşit la toate ramurile deşi nici o întreprindere nu şi-a făcut norma'. Ne-am luat hainele şi le fluturam ca pe steaguri. La un moment dat, şeful de sală a venit la noi spunând că s-a aflat ce se întâmplă acolo. A doua zi, trebuia să mergem la secretarul judeţean să dăm declaraţie. N-am mers nici a doua zi, nici a treia şi apoi a venit revoluţia"....

 

 

Versiune mobil | completa