Ce spun psihologii: „Emo” – „Criza Adolescenţei”

Psihologul clujean Daniel David (foto), şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, consideră că stilul „emo” este un nume modern a ceea ce se cheamă „criza de adolescenţă”.

„În „criza de adolescenţă” se produc modificări biologice şi psihologice importante, care schimbă fundamental copilul. Creştem foarte repede şi mult în înălţime astfel că muşchii nu se pot dezvolta în acelaşi ritm şi cei mai mulţi adolescenţi par slabi, stilul „păianjen”. Unora această schimbare fizică le crează complexe serioase de inferioritate!, consideră psihologul Daniel David.


„Dezvoltarea copilului nu este recunoscută de părinţi”


Alţii, dimpotrivă, din cauza unor schimbări hormonale bruşte se îngraşă, şi din nou este afectată imaginea de sine şi mulţumirea cu propriul corp şi persoană. Psihologic, copii ajung din punct de vedere mintal la nivelul complex al adultului, dar adesea această dezvoltare nu este recunoscută şi înţeleasă de părinţi, care îi tratează tot ca pe nişte copii; în acest moment apar conflicte şi probleme de comunicare cu părinţii şi cu cei apropiaţi; începe „rebeliunea”!
Astfel, un adolescent poate ajunge o persoană frustrată, nemulţumită, dornică să-şi exprime independenţa şi să obţină recunoaştere din partea celorlalţi, totul însă pe un fond de nesiguranţă şi complexe. Alternanţa între putere şi slăbiciune, siguranţă şi nesiguranţă, încredere şi neîncredere, mulţumire şi nemulţumire (până la ură şi/sau depresie) este expresia luptei între „complexele de inferioritate” (normale în dezvoltare) şi dorinţa de putere (de asemenea normală în dezvoltare)


„”Emo” este o formă de exprimare a rebeliunii faţă de părinţi”

Societatea tradiţională făcea mai bine faţă acestor etape normale în dezvoltare (fără însă a elimina complet aceste „probleme asociate dezvoltării”) prin faptul că adesea comunitatea familială şi societatea erau mai puţin individualiste şi cu suportul social adecvat copii fie treceau mai uşor peste această etapă fie treceau în forme în care „rebeliunea” era mai puţin vizibilă social (eventual se exprima doar în familie). În societăţile contemporane, unde individualismul a ajuns la cote foarte mari, copiii îşi crează ei propriile reţele sociale prin care încearcă să atragă atenţia adulţilor şi să-şi exprime „rebeliunea”. Una dintre aceste forme de exprimare, care iată a prins, este stilul „Emo”!
În concluzie, stilul „Emo” este un nume care descrie „criza de adolescenţă” într-o societate contemporană mai individualistă; este o formă de legitimizare a adolescenţilor rebeli care doresc să atrag atenţie adulţilor şi societăţii că nu mai sunt copii şi/sau că au nevoie de suportul/ajutorul lor printr-un parteneriat nou - nu unul de la adult la copil, ci de la adult la adult”, mai spune David.