Cum se distrau clujenii pe când n-aveau Obsession

Cum se distrau clujenii pe când n-aveau Obsession

Pe vremea când DJ-ii încă nu apucaseră să încingă platanele şi mai nimeni nu ştia cum se pronunţă “house”, când puricele sărea de şapte coţi cu nicovala la picior şi fetele sau “cipăndeii” încă nu se dezbrăcau prin cluburi, a fost odată ca niciodată un Cluj în care timpul liber se împărţea între plimbări cu lumea bună pe Corso, jocuri şi băi publice, dar şi serviciile discrete ale fetelor din case cu felinar roşu. Un Cluj din care au rămas doar clădirile şi câteva pagini prăfuite în arhiva acelor istorici care au ştiut să păstreze nu doar amintirea războaielor şi guvernelor, ci şi memoria clipelor din viaţa de zi cu zi a oraşului.

Serviciile fetelor de pe Cetăţuie

Bordelurile au fost printre cele mai frecventate localuri atât în perioada imperială, când Clujul făcea parte din imperiul austro-ungar, cât şi în cea interbelică. Erau uşor de observat: celebrul felinar roşu făcea diferenţa între un local normal şi cele destinate pentru satisfacerea nevoilor sexuale.

"Până în anul 1908 au fost extrem de multe bordeluri. Unul dintre cele mai cunoscute era pe actuala stradă Inochentie Micu Klein. Erau frecventate mai ales de către studenţime", explică Vasile Lechinţan, istoric al Arhivelor naţionale. Bordelurile erau în acea perioadă legale, înregistrate şi chiar clasificate pe categorii: existau atât bordeluri de lux, pentru aristocraţi, cât şi pentru un buzunar mai "modest".

Una dintre prostituatele cele mai cunoscute consemnate de istorie a trăit în perioada interbelică: "Era fiica unui ministru rus de pe timpul ţarismului care s-a mutat la Cluj. Se spune că era o blondă de frumuseţe rară şi iubea foarte mult luxul pe care soţul ei, un ofiţer rus nu i-l mai putea oferi, aşa că s-au despărţit. Eu nu aş numi-o prostituată, ci mai degrabă damă de companie de lux", povesteşte Vasile Lechinţan.

Abia în anul 1940 se înfiinţează primul "dispensar antiveneric" în imediata apropiere a unui bordel situat pe strada Gutenberg. Se spune că I. C Brătianu era una dintre personalităţile care frecventa astfel de localuri, datorită unei femei care era pe placul lui.

Cei cu mai puţini bani cărora li se aprindea “becul roşu” aveau alte variante. "Elevii, liceeni sau militarii în termen mergeau la prostituatele de pe Cetăţuie, unde era un cartier extrem de sărac, care acum nu mai există. Fetele de acolo erau extrem de ieftine, dacă până şi un elev îşi permitea să plătească serviciile lor", a explicat pentru CLUJEANUL istoricul Tudor Sălăgean.

Popice, romanţe şi saloane literare

În perioada imperială, băile comunale erau extrem de populare în rândul clujenilor. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost baia Diana, care era situată în zona actuală a străzii Cardinalul Iuliu Hossu. În cadrul acestor băi comunale erau amplasate şi popicăriile. Alături de acestea, tirul, cursele de cai şi concursurile de vânătoare din pădurea Hoia erau printre cele mai iubite jocuri de grup ale clujenilor. Studenţii ţineau la începutul fiecărui an universitar serate care aveau loc la restaurantul Central (actualul Melody): "Jucau dansul specific românesc “romana”. Participa o parte din intelectualitate, puţină, precum profesori universitari sau avocaţi", spune Lechinţan.

Alt loc frecventat de studenţi era salonul doamnei Ana Pop de Lemeni, soţia unui avocat clujean, care a înfiinţat un salon literar după modelul celor franceze, unde se spune că şi George Coşbuc participa. Cântecul era unul dintre pasiunile tuturor clujenilor: "Erau orchestre de ţigani instrumentale, iar toţi cei care participau la aceste petreceri cântau. Ulterior au început să fie loviţi de profesionişti şi nu mai erau lăsaţi să-şi desfăşoare munca. Toată lumea cânta, doar acum omul e pasiv şi timorat de perfecţiunea unor cântece, se distrează doar ascultând", crede Vasile Lechinţan.

Romanţa era cel mai iubit gen muzical la Cluj. Se spune că un ceh care a studiat în oraş şi-a lăsat toată averea prin testament unui clujean maghiar drept recunoştinţă pentru acele romanţe pe care l-a învăţat.

Perioada interbelică, ultima de libertate


"În perioada interbelică, se dezvoltă pe plan românesc conştiinţa civică şi asociatismul cultural. Se formează acum multe societăţi studenţeşti, precum Societatea braşovenilor, cea a năsăudenilor, cea a hunedorenilor, a studenţilor în litere – toate organizau programe artistice şi conferinţe", zice istoricul Vasile Lechinţan. Se organizau “maialurile muncitoreşti”, care aveau rolul de a-l sărbători pe rege la data de 10 mai.

Distracţiile clujenilor erau încă libere, iar statul nu intervenea. Singurele momente când se întâmpla aşa ceva era când poliţiştii interveneau să aplaneze conflictele stârnite de comuniştii "care loveau în democraţie".

În Cluj se organizau spectacole de operă cu artiste care veneau din Viena şi curse de automobilism pe dealul Feleacului, unde participau Carol II şi ierarhii timpului.

Participarea regelui la evenimente de acest gen avea drept scop câştigarea popularităţii în rândul oamenilor: "Bătrânii povesteau că regele scotea o ţigară, copii fugeau să-i dea foc, iar acesta scotea bani pe care-i oferea foarte vizibil acestora, pentru ca cei prezenţi să-i sesizeze gestul", spune Tudor Sălăgean. Societatea clujeană Astra juca un rol cultural extrem de important la Cluj, pentru că organiza spectacole şi conferinţe, inclusiv la sate.

Bani da, libertate nu

Comunismul a adus un declin complet în ceea ce priveşte libertatea individuală. "Totul era controlat de stat. S-au desfiinţat toate societăţile culturale. Trebuia să te distrezi de 1 mai, dar numai după ce te umileau prin defilare. Spectacolele de muzică populară aduceau foarte multă lume, era o adevărată isterie", îşi aminteşte Vasile Lechinţan.

Teatrele, foarte populare până atunci, au intrat în criză: "S-au format acele teatre muncitoreşti, unde directorii lor erau muncitori simpli. A scăzut valoarea actului teatral şi prin cenzura repertoriului", declară Sălăgean.

El susţine că posibilităţi de distracţie erau, dar mai reduse: "Se mergea de 23 august, sau de 1 mai la Făget, la pădurea de la Hoia. Toată lumea participa la acelaşi tip de distracţie. Preţul distracţiilor era accesibil, dar timpul liber redus", mai spune el.

Clujenii nu aveau voie să se îmbete
Atât în perioada imperială, cât şi în cea interbelică, era o mare diferenţă între distracţiile oamenilor potenţi financiari şi ai celor de rând: "Între războaie, în ceea ce-i priveşte pe oamenii simpli nu era respectată duminica liberă. Aristocraţii aveau timp din belşug. La teatru, de pildă, mergeau şi muncitorii sau comercianţii, dar ei aveau locuri separate, mai ieftine", spune Tudor Sălăgean.

Beţivii Clujui nu erau toleraţi, ci pedepsiţi: "Exista o mentalitate burgheză care datează de la reformă, prin care se considera că nu este potrivit ca cetăţenii Clujului să se îmbete.

Dacă făceau gălăgie sau adormeau pe stradă, erau pedepsiţi", mai zice el. În ceea ce priveşte balurile, şi acolo diferenţele de clasă socială erau uşor vizibile: o rochie pe care o purta o soţie de aristocrat în seara balului putea valora cât două sate.


Pietonalul Eroilor, scos din istorie

O altă modalitate de relaxare în Cluj-Napoca era o simplă plimbare. Clujenii “imperiali” luau cu asalt parcul central, extrem de curat pe atunci: "Pe primul plan era curăţenia oraşului. Parcul Central era extrem de popular datorită liniştii pe care o oferea", explică Vasile Lechinţan.

Unul dintre motivele pentru care primăria din zilele noastre a decis ca Bulevardul Eroilor să fie o zonă predominant pietonală vine tot din istorie. În secolele 19-20, sunt menţionate aşa-zisele "Promenade de pe corso". Bulevardul Eroilor era strada pe care se plimbau toţi locuitorii Clujului, atât studenţii, care prin tradiţie purtau şepci roşii, cât şi servitoarele sau “lumea bună”.


Joc erotic: "de-a gâsca"

Şezătorile de la ţară, de pe vremuri, nu erau chiar aşa cuminţi ca în poveştile bunicii. Multe din ele avea chiar caracter erotic, datorită jocurilor practicate.

Unul dintre acestea se numea "de-a gâsca" şi avea loc într-unul din satele de pe Valea Nadăşului, conform unei monografii al cărei co-autor este Tudor Sălăgean: "Fete şi băieţi se adunau se adunau la aceste şezători. Ieşeau doi băieţi din casă, să zicem Ion şi Gheorghe, şi se înţelegeau între ei. Ion intra înapoi şi o trimitea afară pe fata pe care o voia Gheorghe, pe Mărioara. Se pupau, după care Ghoerghe îi trimitea băiatul pe care-l vroia Mărioara şi tot aşa, până se făcea o rotaţie completă. Astfel, avea loc o cunoştere premaritală", povesteşte Tudor Sălăgean.
 

 

Versiune mobil | completa