Glorioasa Fanzină, prima revistă de benzi desenate din Cluj

Glorioasa Fanzină, prima revistă de benzi desenate din Cluj

anzina.jpg
ENTUZIASM. Iulia Pop răsfoieşte încântată revista în care-şi expune operele. Foto: Aida Ilie



Clujenii care formează nucleul revistei de benzi desenate “Glorioasei Fanzine” s-au întâlnit pentru prima dată în martie 2008, la un atelier organizat de Lectoratul Francez de la Facultatea de Litere a UBB. Erau prezenţi acolo doi desenatori de bandă desenată din Franţa, care i-au antrenat. “Iniţiativa concretă i-a aparţinut Ilenei Surducan şi prin luna august s-a desfăşurat chemarea la arme, ca să zic aşa”, povesteşte sora acesteia, Maria Surducan.

 

De la ştrumfi la Fanzina

 

Relaţia celor două surori cu benzile desenate a început undeva prin clasa a cincea. “Atunci când am descoperit Schtroumpf-ii lui Peyo la centrul Cultural Francez. Acesta a fost începutul şi am continuat apoi cu studiul clasicilor benzii desenate”, îşi aminteşte Maria. Adică s-au distrat pe cinste citind Asterix şi Obelix, Luky Luke, Gaston Lagaffe şi lista poate continua. “Pe Ileana se pare că a prins-o microbul, pentru că acum colaborează cu un site franţuzesc de bandă desenată”, spune Maria.

 

Iulia Pop, o altă entuziasmată a benzilor desenate şi colaboratoare a revistei Glorioasa Fanzină, spune că prima dată a fost atrasă de banda desenată în anul 2007 când a mers cu bursă Erasmus în Franţa. “Francezii sunt înnebuniţi de benzi desenate şi în toate librăriile găseşti aşa ceva. Nu ai cum să nu-ţi placă. Am fost foarte entuziasmată şi m-am hotărât să-mi fac şi lucrarea de diplomă despre banda desenată”, afirmă ea.

 

Fanzina, la mare căutare

 

Pe 11 decembrie 2008, la Cluj a avut loc lansarea primului număr al revistei Glorioasa Fanzină.. La acesta au lucrat opt oameni, printre care un colaborator francez şi doi din Bucureşti. Participanţii sunt Wanna Dobre, Alexandra Gavrilă, Raluca Popan, Iulia Pop, Maria şi Ileana Surducan, Johan Troianowski şi Sergiu Vasile. “Pentru revistele următoare, sperăm că numărul lor va creşte”, spune Maria. Revista “Glorioasa Fanzina” a fost primită cu multă curiozitate şi entuziasm, dat fiind că este singura de felul ei din Cluj. “Lumea a fost foarte încântată de Fanzină şi au vrut să pună mâna cât mai repede pe ea. Mulţi au spus chiar că doresc să facă parte din proiect. Noi primim pe oricine are entuziasm. Nu trebuie să fie bun desenator, ci poate veni şi doar cu idei, ne-ar prinde bine”, explică Iulia. Maria spune şi ea despre creaţia echipei că “nu este o revistă profesionistă şi sunt încă multe de îmbunătăţit, dar oamenii au apreciat modul de exprimare inedit şi entuziamsul iniţiativei”.

 

Opt entuziaşti cu imaginaţie

 

În viaţa de zi cu zi, toţi membrii se ocupă cu desenul în diverse forme. Maria şi Iulia îşi fac masterul la Grafică, Alexandra la textile, Raluca a terminat ceramica, Ileana e studentă la ceramică, Oana e viitor inginer peisagist, iar Sergiu Vasile are un beci cu pereţii acoperiţi cu desene. “Pentru fiecare număr al revistei există o temă generală. Subiectele abordate şi personajele sunt la liberă alegere a autorilor şi vor varia de la număr la număr”, explică Maria Surducan. Prima temă a fost “Descoperirea” şi fiecare a abordat-o folosindu-se de libera imaginaţie. Pentru al doilea număr, care se speră să iasă în luna februarie, tema este “Marele Circ”.

 

Pentru prima revistă au beneficiat de sponsorizarea lectorului de la Litere Solene Brunet şi a lui Brice Pascal. Revista se distribuie gratuit în cafenele, pentru că Maria precizează că aceasta este tradiţia fanzinelor.

 

A veni cu o idee de bandă desenată nu este foarte uşor, spune Iulia Pop. În primul număr al revistei, însă, artista a venit cu o poveste destul de repede. “M-am luat după un eveniment care mi s-a întâmplat şi atunci a fost foarte uşor. Am fost într-o călătorie în Ucraina şi Moldova şi de aici a pornit totul. În Ucraina m-am confruntat cu alfabetul chirilic şi nu am înţeles nimic”, povesteşte Iulia. Astfel, banda desenată a Iuliei a luat un contur amuzant. Fiecare poveste şi fiecare bandă desenată de către artişti este diferită şi se observă foarte bine stilul lor diferit de a desena . Dacă unii preferă să realizeze benzi desenate mai elaborate, alţii se rezumă în a o face doar trasând câteva linii.


 

De ce “Glorioasa Fanzină”?

 

Numele revistei provine de la termenul “fanzină”, un derivat din “fan magazine”, adică o revistă realizată nu neapărat de profesionişti, dar de entuziaşti, cu minimim de mijloace şi maximum de efecte, care se distribuie de obicei gratuit şi are o temă culturală. Primul pas în transformarea ideii în realitate a fost înfiriparea unui grup pe Yahoo! cu titlul Glorious Fanzine. “Se îmbinau în denumire autoironia, entuziasmul şi un soi de wishful thinking (iluzia că ceea ce îşi doreşti e deja realitate – n.r.). şi cum aceste coordonate au rămas neschimbate până la realizarea revistei, a fost firesc să o numim Glorioasa Fanzină, în româneşte, pentru că scopul nostru subtil este popularizarea romanului grafic”, explică Maria.

 

 

Versiune mobil | completa