Katsu-san, în misiune pe ruta Japonia - America - Cluj

1  0  0  0 

Katsutaro Kawai a luat viaţa-n piept de timpuriu. La 16 ani şi-a asumat o decizie deloc uşoară, aceea de a face un lucru (convertirea la creştinism) din cauza căruia familia n-a mai vrut să-l recunoască, iar doi ani mai târziu îşi lua luma-n cap plecând în America, să studieze muzică

Cine a trecut de curând pragul Muzeului de Artă a avut prilejul să întâlnească, în sala de expoziţii rezervată festivalului "Zilele nipone la Cluj-Napoca", un japonez bonom, un pic durduliu, purtând nişte ochelari cu ramă dreptunghiulară. Pare un prototip al turistului din Ţara Soarelui Răsare, pe care avem cu toţii impresia că l-am mai văzut zâmbind larg când face poze statuii lui Matei Corvin.

"Bună dziua! Ce faceci?", sunt vorbele cu care îi întâmpină pe vizitatorii care se perindă pe la muzeu. Simpaticul personaj este Katsutaro Kawai, preşedintele cercului "Prietenii Japoniei", şi totodată un predicator venit pentru prima dată în România acum 17 ani, cu convingerea fermă că are o misiune spirituală de îndeplinit aici. Înconjurat de imprimeuri "ukioe", precum şi de alte artefacte nipone, Katsu-san, cum îi spun membrii cercului, promovează de un deceniu cultura japoneză la Cluj.

S-a convertit la 16 ani

"Am terminat Liceul de muzică , din prefectura Kagawa", îşi începe povestea Katsutaro. A crescut într-o familie de "danka" (preoţi), în spiritul tradiţiei budiste "Jodoshinshu". Nu-i plăcea însă credinţa în care s-a născut, pentru că, spune el, "budiştii se închină la lucruri care nu merită". Ca să exemplifice, rememorează o întâmplare de când era puşti: "Unchiul meu, care era , m-a dus într-o zi la templu. Prin faţa mea templului treceau mii de oameni, dintre care unii se opreau să se închine. Acolo era cel mai mare Buddha din regiunea noastră, o statuie din lemn înaltă din 25 de metri. I-am spus unchiului că nu pot să plec capul la lemn şi pietre. Şi a început să-mi dea palme. Nu înţelegeam de ce oamenii cer ajutorul unor statui!".

La 16 ani s-a convertit la creştinism, iar din această cauză familia l-a renegat. În Japonia este o ruşine dacă un copil dintr-o familie de "danka" budişti trece la creştinism.

Asta însă nu l-a făcut pe Katsu-san să renunţe la visul său, acela de a deveni compozitor. "Am studiat la Conservatorul din Boston, Massachusets", povesteşte Kawai pe o muzică japoneză în surdină, una compusă chiar de el. În America a ajuns la 18 ani şi, după o vreme, a devenit misionar baptist.
 

Tatemae şi honne

Misionariatul baptist l-a adus în România la puţin timp după Revoluţie, în 1991. A observat atunci o euforie generală, dată de înlăturarea regimului comunism. Pe români îi consideră foarte descurcăreţi şi îndrăzneţi. Nu se împacă însă aici cu negativismul şi cu faptul că sunt prea mulţi oameni deznădăjduiţi din cauza problemelor financiare. Şi mai e un lucru care nu-i place, care aproape că l-a şocat: modul în care "se dezasamblează porcii de Crăciun". În ţara lui, lumea merge la veterinar pentru aşa ceva.

Cum îi vede, în schimb, pe conaţionalii săi? "Noi avem două lucruri: faţă şi suflet." E vorba despre "tatemae" (faţă, ceea ce e la suprafaţă) şi "honne" (inimă, gânduri, judecată). Katsu-san afirmă că una dintre trăsăturile importante ale japonezilor este politeţea, aceasta manifestându-se chiar şi în cazul neprietenilor. "Cu duşmanii dăm mâna, dar nu le dăm bani. Nu ne aliem", conchide misionarul din Ţara Soarelui Răsare.