"Mi-am tăiat venele cu un briceag!" Incursiune în mintea unui emo

Mela are 21 de ani. Este emo, iar pe mâna stângă are o cicatrice, spune ea, dobândită în urma unei tentative de sinucidere, de acum 3 ani. Ea se numără printre puţinele adepte alte curentului emo care au acceptat să vorbească despre stilul lor de viaţă. Un stil extrem de controversat, pe seama căruia circulă, în ultima perioadă, o sumedenie de mituri şi poveşti


“Am sângerat mult/ Din această veche rană/ Curăţ-o cu sare/ Şi altfel o voi simţi ca nouă/”.
Sunt versuri din piesa “The Old Wound” a trupei Dashboard Professional, una dintre preferatele curentului emo.
Deşi, “curent” nu este, neapărat o definiţie corectă pentru emo. La fel cum nu-i poate caracteriza nici cuvântul “grup” ori “mişcare”. Îmbrăcaţi în negru, cu părul zburlit, machiaţi intens, aparent neîngijiţi şi nespălaţi, de îi vezi pe stradă, îi poţi confunda destul de uşor cu rockerii. Atâta doar că agresivitatea e înlocuită de melancolie, deprimare. Ei sunt sinucigaşii de serviciu ai lumii contemporane. Sau cel puţin aşa cred cei mai mulţi despre ei. Şi dacă aşa cred, de ce să încerci să-i înţelegi?



“Un emo bătut în cuie în 50 de copaci”

E mai uşor să faci bancuri pe seama emo ori să-i ignori. “Ce e mai frumos decât 50 de emo bătuţi în cuie într-un copac? Un emo bătut în cuie în 50 de copaci”./ “Ce trebuie să-i spui unui emo, în faţă la Mall, ca să plângă? Orice”./ “Cum dai un emo jos din copac? Tai frânghia”. Acestea sunt câteva dintre cele mai cinice glume care circulă pe internet la adresa emo. Şi astfel, distanţa dintre emo şi oamenii “normali” continuă să crească.
Sinucigaşi, neîngrijiţi, nespălaţi, deprimaţi, drogaţi, masochişti, gay sau lesbiene. Acestea sunt doar câteva dintre credinţele care există despre emo. Cât este adevăr şi cât poveste în toate aceste credinţe? CLUJEANUL a încercat să afle toate aceste lucruri direct de la emo. Lucru extrem de dificil, deoarece emoiştii se lasă destul de greu convinşi să vorbească. Pentru că, respinşi fiind de cei din jur, îi resping la rândul lor pe cei care vor să se apropie de ei. Şi totuşi, sub protecţia protejării identităţii reale, câţiva dintre ei au vorbit.


Părinţii sunt de vină?


Mela are 21 de ani. A venit la Cluj din Odorheiul Secuiesc, este studentă la „turism” şi lucrează într-un club din oraş. Ea spune că a ajuns „emo-kid” în jurul vârstei de 17 ani, în urma problemelor pe care le-a avut cu părinţii. „Se certau des şi, deşi m-au neglijat tot timpul, aplicau controale stricte. Nu m-au lăsat niciodată să iau vreo hotărâre în legătură cu viaţa mea“, suţine Mela.
“La sfârşitul clasei a IV am vrut sa merg la Şcoala de Arte, pentru că îmi plăcea foarte mult să desenez şi chiar desenam foarte frumos, dar nu m-au lăsat. Astfel desenele mele de copil s-au transformat involuntar în păduri arse, copaci fără frunze, feţe triste. Nu îmi impuneam să desenez ceva trist. Pur şi simplu desenam ce simţeam şi numai la sfârşit realizam ce ieşea din mâna mea” povesteşte ea. Apoi, mai zice Mela, în locul unui liceu cu profil uman pe care şi l-ar fi dorit ea, părinţii au decis s-o dea la unul de matematică-informatică.
Tot părinţii ar fi de vină, susţine Mela, şi pentru interdicţia de a învăţa să cânte la chitară.
În primii ani de şcoală a fost la pian, dar în liceu a vrut să înveţe să cânte şi la chitară. ”Pur şi simplu nu au vrut să ma lase să învăţ şi chitara. Mi-au zis doar că pian mi-am ales, pian să învăţ. Aşa că m-am văzut obligată să învăţ singură să cânt la o chitară veche, care fusese a tatălui meu, când părinţii nu erau acasă”.



„N-am ales eu să fiu emo”

Care au fost consecinţele acestor impuneri? ”Nu eram o adolescentă ca toate celelalte. Nu aveam voie să ies în oraş, să dorm la colege sau să vină ele pe la mine. Nu puteam să mă îmbrac cum vreau, să am unghii lungi, să mă machiez... Niciodată nu am avut vreun cuvânt de spus cu privire la persoana mea”.
Frustrarea şi deprimarea au apropiat-o, iniţial, de stilul rock, dar de piesele mai liniştite, triste: “Am o verişoară mai mare care asculta rock. De atunci aveam o afinitate pentru acele piese rock care erau lente, triste. În ele mă regăseam, cu ele mă identificam perfect. Eu nu vreau să fiu “emo”, n-am ales să fiu “emo”, pur şi simplu aşa sunt”.



“Muzica emo este tot muzică rock, însă piesele sunt mult mai triste, deprimante. Acestea pot vorbi şi despre sentimente frumoase, cum ar fi dragostea, însă mesajul este mereu unul trist. «Emo» vine de la « emotional », deci reprezintă o stare apatică, de tristeţe, şi ne caracterizează pentru că suntem mai sensibili, înconjuraţi de probleme şi ne refugiem în stilul ăsta de muzică, cu care ne identificăm perfect”

Mela


Nici după ce a ajuns la facultate, relaţia cu familia ei nu s-a îmbunătăţit „Ultima dată când am fost acasă, am fost cu familia la pădure. A fost într-una din zilele în care nu aveam chef de vorbe, aşa că m-am retras să ascult muzică. Atunci mătuşa mea a întrebat-o pe mama de ce sunt aşa de schimbată, aşa de singuratică. Părinţii mei nu se gândesc însă că poate şi ei au o vină pentru felul în care mă comport. Niciodată nu s-au gândit, dar nici eu nu le-am zis nimic, nu le-am reproşat ceva”.


„Am încercat să mă sinucid”

Din punct de vedere profesional, lucrurile sunt la fel de neclare pentru Mela. A început Facultatea de Litere, dar după un an trecut la Turism, unde este studentă acum în anul II. „Oricum, încă nu ştiu ce vreau să. Mi-ar plăcea să fiu ghid turistic, dar mai întâi vreau să-mi fac ordine în viaţa personală.”. Referindu-se la părinţii ei, Mela spune că doar mama ei ştie că a renunţat la Litere, tatăl ei ignorând acest lucru „Mă mir că nu se aşteaptă să-l chem la absolvire”, spune ea.
Fata găseşte motive de depresie şi în viaţa amoroasă. În urmă cu căţiva ani, ea a trăit o poveste de iubire cu un băiat care nu era emo, iar acum suferă din din cauza altui băiat: „De 6 ani sufăr după un băiat, cu care mă impac, mă despart şi tot aşa o ţinem. În urmă cu vreo 3 ani am încercat să mă sinucid din cauza asta... Mi-am tăiat venele cu un briceag, dar el m-a găsit şi avut grijă să-mi revin”, îşi minteşte ea, arătându-şi mâna stângă, unde puţin mai jos de încheietură, se vede o cicatrice albă de câţiva centimetri. De altfel, adaugă ea, de atunci nu a mai avut tendinţe sinucigaşe.
Există, însă, şi un lucru plăcut în viaţa Melei - chitara: „Chitara este instrumentul nostru caracteristic. Ea ne reprezintă. De multe ori doar ţin chitara în braţe, fără să cânt, şi simt că mă liniştesc pe loc”


„Probabil căutăm afecţiune”

Mela crede că izolarea emoiştilor vine de la faptul că ceilalţi râd şi îşi bat joc de ei, fără a încerca să-i înţeleagă. „Ei ne exclud, ei se feresc de noi, de aceea părem izolaţi; nu noi alegem să fie aşa”. Ea încearcă să contrazică şi un alt mit legat de emo, conform căruia cei mai mulţi dintre ei ar fi gay sau lesbiene. „Îi adevărat că uneori fetele se sărută între ele şi băieţii între ei, dar asta nu înseamnă că toţi sunt pe invers. Faptul că băieţii sunt mai efeminaţi, nu-i face gay. Pur si simplu ne distrăm... nu ştiu de ce, probabil căutam afecţiune”.
Nici la locul de muncă Mela nu a scăpat de prejudecăţi, deşi la interviu au acceptat-o aşa cum arată şi nu i-au făcut nicio observaţie: „Am avut probleme cu şefii din cauza aspectului meu fizic. Ei credeau că lumea se sperie de mine, însă dovada că îmi fac bine treaba este faptul că foarte multă lume mă recunoaşte pe stradă, îmi zâmbeşte, unii vin în club doar când lucrez eu şi, mai ales, bacşişul pe care îl număr la sfârşitul zilei, şi care nu este deloc nesemnificativ”, spune ea.


„E logic să caut înţelegere în altă parte”

Fata susţine că a încercat de multe ori să se schimbe, dar că nu a găsit niciun alt stil care să o reprezinte, nicio altă muzică : „Am încercat de multe ori să mă îmbrac altfel, să ascult altă muzică, dar nu mi-a ieşit niciodată. Nu mă regăsesc în alt stil, nu sunt eu. Mulţi spun că arăt aşa şi sunt aşa tristă pentru că sunt drogată, dar cearcănele pot fi şi de la oboseală, nu doar din cauza consumului de droguri. Dacă sunt fericită, tot din cauza drogurilor trebuie să fie... În condiţiile ăstea îi logic să ma îndepărtez de lumea care mă cataloghează drept drogată şi să caut înţelegere şi minţi deschise în altă parte”, mai zice Mela.





Mela despre:

*stilul emo
„Ce ne caracterizează pe noi este faptul că suntem mereu deprimaţi, şi asta se vede clar şi în aspectul nostru, purtăm foarte mult negru. De asemenea şi în machiaj folosim mult negru, pentru că ascunde cearcănele din urma plânsului sau a oboselii. Deşi avem multe probleme care ne deprimă, nu căutăm metode să le rezolvăm, nu sperăm la soluţii”.

*cum reacţionează cei din jur

„Când ies undeva şi la sfârşit plătesc nota, de fiecare dată las destul de mult bacşiş pentru că ştiu cum e să ai un astfel de serviciu. De cele mai multe ori ospătarii se uită ciudat la mine că las atâţia bani, la cum arăt, şi nu o dată mi s-a întâmplat să-mi fie adresată întrebarea: „Eşti sigură?”.

*cum se îmbracă emo

„Oamenii au impresia că noi, „emoiştii”, ne trezim dimineaţa, ne îmbrăcăm cu ce găsim, haine murdare şi jerpelite, şi plecăm fără să ne spălăm sau să ne pieptănăm. În ciuda aparenţelor, merg la stilist, mă îngrijesc de aspectul ei fizic, iar piesele vestimentare ating de multe ori preţuri mai mari decât ar da un om obişnuit pe blugi sau pe tenişi”.

*tendinţele de suicid ale emo
„Tendinţele suicidale nu sunt o modă. Pur şi simplu unori poţi simţi o durere aşa de mare înăuntru încât să ai impresia că dacă te răneşti fizic răul o să iasă. Însă niciodată nu ne gândim să facem rău altor persoane”

*muzica emo
„Sunt formaţii care cântă numai muzică emo, cum ar fi Emo, Emo Side Project, dar eu le ascult foarte rar, doar când sunt extrem de tristă. În rest ascult rock, punk, alternativ sau orice alt gen, însă piese triste, cu care mă identific”

*prietenii unui emo

„Majoritatea prietenilor mei sunt rockeri, punkeri, fani ai altor genuri de muzică. Prieteni emo am foarte puţini”,

*locuri frecventate de emo
„Nu există cluburi exclusiv pentru emo. Noi ieşim în cluburi frecventate de toată lumea, Janis, Diesel, Fire, After 8”.

*simbolurile emo
„Simbolurile noastre sunt asemănătoare cu cele ale rockerilor, de exemplu capul de mort, mult negru etc., însă, spre deosebire de ei, la noi acestea sunt acompaniate de inimi frânte, feţe triste, steluţe”

*„moda” emo
„Părerea mea este că mulţi copii de 13-14 ani sunt zic că sunt emo pentru că ei cred că aşa e la modă, din cauza importanţei care s-a dat în ultimul timp acestui stil. Mulţi însă nu înţeleg despre ce e vorba şi nici nu se identifică cu ceea ce fac sau cu ceea ce ascultă”



Ce se ştie sau se crede despre emo
- „emo” vine de la „emotional”, adică persoană mai sensibilă, mai uşor de impresionat
- curentul emo a apărut în anii 80-90, ca subgen al rockului
- adepţii stilului emo se numesc „emo kids”
- potrivit dicţionarului englez “The Urban Dictionary”, „emo kids” sunt cei care se îmbracă exclusiv în negru, refuză orice urmă de drăgălăşenie, sunt teribilişti şi le place să îşi pictzeze unghiile în negru.
- un „emo kid” este un amestec de goth, rock şi punk
- formaţii emo: Tokyo Hotel, Dashboard Confessional, A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic at The Dico, Taking Back Sunday etc
- că au tendinţe sinucigaşe
- că majoritatear fi gay sau lesbiene



AFLĂ MAI MULT DESPRE FENOMENUL EMO:

"Dacă mă omor ce-mi faci?". Mărturii incredibile despre emo


Tu ce ştii despre emo? Ai prieteni sau cunoscuţi emo?


Ce spun profesorii despre emo: "Părinţii îşi scapă din mână copiii"

Ce spun psihologii: "Emo - un alt nume pentru criza adolescenţei"

Cum dai jos un emo din copac? Tai frânghia (bancuri despre emo)
 

 

Versiune mobil | completa