O altă faţă a castelului Banffy

Foto: Aida Ilie

Cunoscut de o lume întreagă drept “Versailles-ul Transilvaniei”, Castelul Banffy de la Bonţida are pentru localnici o cu totul altă însemnătate. E locul unde s-au jucat de-a v-aţi ascunselea, unde fetele au fost prima oară sărutate sau unde copiii trimişi cu turma ascudeau oile de părinţi. Niciun ingredient al fimelor de aventuri nu lipseşte din povestea castelului, aşa cum e ştiută de sătenii din Bonţida.

Doi lei intrarea

De 700 de ani în centrul vieţii localnicilor, castelul a trecut prin multe încercări de-a lungul istoriei sale. În 1944, a devenit spital militar pentru trupele nemţeşti, responsabile şi pentru o mare parte dintre distrugeri. Astăzi, la intrare te întâmpină un port şi cei doi câini ai lui, iar taxa de intrare pentru curioşi este de doi lei. De aceşti bani, vizitatorii primesc şi o vedere cu imagini de pe vremea când castelul era locuit. “Avem cam 20 de vizitatori pe zi şi poate în weekend şi mai mulţi. Chiar acum câteva zile au venit două maşini tocmai din Olanda”, a povestit portarul, care îşi împărţea timpul între întâmpinarea vizitatorilor şi o maşină de tuns iarba.

Ascunzătoare de oi

Clădirea principală mai ascunde şi alte poveşti decât evenimentele familiei Banffy şi cele înregistrate de istoria oficială. Ecaterina Moldovean, împreună cu prietenele ei, obişnuia să îşi ascundă acolo oile când erau trimise să le ducă la păscut. „Pentru că grădina era deja aproape distrusă, noi urcam oile la etajul doi şi le lăsam acolo până trăgeam noi o tură de ascunsa”, povesteşte femeia. Treptat, aşa-numita Grădină Botanică şi parcul s-au transformat în păşune, iar copacii au dispărut rând pe rând. “Eram convinşi că oile nu o să coboare de la etaj, testasem noi înainte. Mai erau şi zile când uitam de ele şi îmi aduceam aminte la jumătatea drumul spre casă. Câte pedepse am mâncat pentru asta…”, îşi aminteşte Ecaterina Moldovan.

În timp ce fetele stăteau mai mult la soare sau se jucau ascunsa, băieţii preferau să pună la cale adevărate războaie. “Se jucau de-a nemţii, se ascundeau pe fostele coridoare şi aveau pistoale din lemn. Nu era zi în care să nu inventeze câte o bătălie, mai ales că asta se întâmpla la doar câţiva ani de la război şi încă se mai ţinea cât de cât castelul”, explică un sătean care se prezintă, simplu, nenea Mihai. Pentru copii, subsolul a rămas unul dintre cele mai fascinante locuri. Accesibil chiar şi acum prin găurile mari din podea, era locul de teste al copiilor, dar şi labirintul lor secret.

Tunelul secret spre biserică

Maria şi Ionela, ambele crescute în Bonţida, au descoperit pe când aveau doar vreo 10-11 ani un tunel între Castelul Banffy şi biserica greco-catolică din sat. “După război, era paradisul copiilor. Găseam tot felul de lucruri şi resturi, petreceam ore întregi printre ruine. Într-o zi, cum tot mutam noi pietrele de colo-colo, am dat peste un tunel şi am găsit ceva ca un tren. Povesteau bătrânii din sat că pe acolo mergeau cei de la castel la biserică, să nu îi vadă lumea”, a explicat tanti Maria. Acum, tunelul nu mai este accesibil dinspre castel. Locul a fost astupat încă de când era adolescentă, de teama să nu se prăbuşească peste copii din sat.

Plimbări sub clar de lună

Copiii cresc însă, iar poveştile capată brusc o altă culoare. “Era plin de tei de o parte şi de alta a intrării şi erau zeci de alei strâmte şi bănci. Parcul era mult mai mare atunci şi toată lumea se plimba pe acolo, niciodată prin sat. Fetele acolo erau sărutate prima oară de băieţi şi câţi nu o fost în sat care acolo s-o logodit!”, a explicat Viorica Popan. Aflat în plin proces de renovare, castelul de Bonţida dă semne că, poate, povestea nu s-a sfârşit.



Fantome şi lilieci

Faptul că realizatorii emisiuni “Vânătorii de fantome” de la Discovery Channel sunt interesaţi de castel nu e o coincidenţă.  Sătenii credeau şi ei că Palatul Banffy e bântuit de fantomele celor care au murit cât a funcţionat acolo spitalul nemţesc. “Poveştile au început când un grup de băieţi cutreierau subsolurile şi au fost surprinşi de zeci de lilieci. Doar noi ne jucam pe acolo în fiecare zi şi nu mai văzusem lilieci niciodată! După întâmplarea asta, au apărut tot felul de oameni care ziceau că au văzut stafii de oameni bolnavi şi de soldaţi nemţi”, a explicat Mihai, unul dintre localnici.



Istoria oficială

Castelul cu patru bastioane a fost construit între anii 1437-1543 de familia Banffy şi a fost locuit până în 1944. Proprietarii au fost atunci evacuaţi de trupele germane, iar palatul transformat în spital militar. După terminarea războiului, o aripă a palatului a fost transformată în cooperativă agricolă de producţie, iar apoi a fost folosit pe post de depozit. Acum, Palatul Banffy este renovat în proporţie de 20-25% de către Transylvania Trust. Lucrarea a costat aproximativ două milioane de euro, dar pentru finalizarea întregului obiectiv mai sunt necesare încă şapte milioane de euro. Sunt gata renovate capela, ce poate găzdui nunţi şi botezuri, şi încă o aripă ce adăposteşte cursuri de restaurare.
 

 

Versiune mobil | completa