Perdevară prin Europa. Un tânăr clujean a pedalat 1.600 de kilometri

2  0  0  0 

EXPEDIŢIE. Victor Perdevară a pedalat prin şase ţări, dar a avut probleme doar în România, unde suflul produs de un TIR care a trecut prea aproape l-a aruncat pe şosea

A pornit de la Cluj. Şi-a îndreptat bicicleta spre Sibiu şi Timişoara, a trecut graniţa în Ungaria, a pedalat până la lacul Balaton, iar mai apoi a urmat Dunărea spre Bratislava şi Viena. A venit înapoi prin Belgrad şi Varset, mereu cu Dunărea aproape. Acesta a fost traseul aventurii lui Victor Perdevară, un tânăr clujean care a reuşit să pedaleze 1.600 de kilometri şi să trăiască, vreme de o lună, cu 150 de euro.

O viaţă pe bicicletă

Victor Perdevară are 21 de ani şi este originar din Bistriţa, dar acum termină anul II la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş- Bolyai” din Cluj- Napoca. Cu bicicleta a făcut cunoştinţă încă “din scutece”, când era “copilotul” tatălui său. Prima lui iubire a fost, evident, un Pegas. "La patru-cinci ani, tata mă ducea pe bară. Mai târziu, am primit cadou un Pegas şi de atunci sunt mai tot timpul în şaua bicicletei. Până în prezent, am făcut turul Bistriţei şi al Maramureşului pedalând, iar din octombrie 2008 am început să mă pregătesc pentru ceea ce a însemant Danubius. Când vorbesc de pregătire, mă refer la cea psihică. E foarte important să fii motivat. Odată ce laşi în spate spaţiul familiar, dai de necunoscut şi acest lucru poate fi demoralizant. Trebuie să îţi impui că ai în faţă o provocare, cea de a ajunge înapoi în siguranţă. Muşchii nu substituie încrederea în forţele proprii", explică tânărul.

Chiar dacă a plecat de unul singur, pe parcursul călătoriei, Victor a întâlnit un francez şi doi suedezi care l-au urmat prin Budapesta şi Austria. Odată trecute graniţele patriei, tânărul a simţit pentru prima dată ce înseamnă diferenţele culturale. "Cele mai mari probleme le-am avut cu vântul care bătea din lateral şi din faţă, dar afară nu am mai avut frica traficului. De o singură accidentare am avut parte, tot în România. M-a dezechilibrat suflul unui TIR şi am căzut. Odata ajuns în Ungaria, îţi dai seama cât de departe-i România de cultura europeană. Ştiam că acolo sunt multe piste pentru biciclişti, chiar prin sate, dar am observat că încep să se prelungească şi în afara localităţilor. O dovadă de respect până la urmă", crede el.

Aventuri cu vulpi şi fazani

Pe tot parcursul călătoriei, Victor a dormit în cort şi a mâncat de la supe la plic la conserve de porc şi de peşte, macaroane şi fructe. "Consumi foarte multă energie pedalând. Mergeam pe bicicletă în jur de 7 ore zilnic. Genunchiul nu era pe deplin refăcut după căzătură. În primele şi în ultimele zile, am simţit din plin oboseala. Bicicleta cu bagaje avea undeva la 30 de kilograme. Noaptea, campam pe unde apucam. Îmi place să fiu în contact cu natura şi asta am şi făcut: am pescuit, m-am scăldat, am văzut un apus de soare superb pe malul lacului, m-am speriat de sunetele pe care le fac fazanii, iar o vulpe mi-a furat mâncarea".

Pentru astfel de expediţii, tânărul e de părere că trebuie să ai curaj, mai degrabă decât o bicicletă "dotată". Penele de cauciuc, unsul lanţului şi centratul ghidonului devin fleacuri în faţa unor atracţii precum oraşul vechi şi parcul naţional Dunărea din Viena, împrejurimile Haimburgului, vizitele în Bratislava, Sopronul aglomerat de biciclişti, pădurile din Sumeg, „Mecca” pescarilor, Balatonul, sau magazinele de vechituri din Szeged. Tânărul le-a descris pe toate pe blogul lui: jurnalul de călătorie al lui Victor Perdevară.

Victor nu s-a plictisit de pedalat: pe 20 iulie, vrea să pornească într-un tur al României. Marea provocarea însă este programată pentru 2011: o expediţie de iarnă prin Caucaz.

Ciclism la Cluj

Deşi ciclist înrăit, Victor nu a participat la marşurile bicicliştilor clujeni, organizate de clubul de cicloturism „Napoca” sub denumirea „critical mass”, despre care spune că nu sunt luate în serios de autorităţi. În plus, el crede că românii nu au cultura pedalatului: „Afară, de la bunica de 80 de ani la nepotul de cinci ani, toţi merg pe bicicletă. Bineînţeles, au şi piste speciale, semafoare, şoferii stau în spatele tău până ce au vizibilitate bună ca să depăşească şi nici vorbă de înjurături ori claxoane. Starea de nelinişte în trafic am simţit-o imediat ce am revenit în România. Va trece multă vreme până ce dorinţele bicicliştilor vor avea ecou la noi”.