Vasile, clujeanul de 35.000 de ani

4  0  0  0 

VASILE. Botezat “Vasile”, craniul găsit în “Peştera cu Oase” de la Anina a fost găzduit timp de 6 ani la Cluj

Se hrănea mai toată ziua cu păstrăvi. Se ferea de temutul leu de peşteră şi îşi schimba destul de des locuinţa în care stătea. Mă rog, peştera. Se îmbrăca în pieile animalelor vânate. Cam aceasta a fost viaţa lui Vasile, cel mai “bătrân” clujean, ajuns la respectabila vârstă de 35.000 de ani.

Resturi ale craniului său au fost găsite în aceeaşi peşteră din Munţii Banatului, în care a fost descoperit, în 2002, şi Ion de la Anina, cel care a devenit celebru în ultimele săptămâni, după ce un documentar realizat de BBC l-a prezentat ca fiind cel mai vechi european. Între 2002 şi 2008, Vasile a avut “buletin de Cluj”, fiind găzduit de Catedra de Geologie şi Muzeul de Speologie “Emil Racoviţă”. Apoi, l-a însoţit pe premierul Emil Boc la Bucureşti.

„Acest obicei de a numi oamenii fosili cu  nume uzuale se practică pe scară globală. La „peştera de oase”, de lângă Anina, iniţial era vorba despre Ion, Vasile şi Măria. În final au rămas doar cei doi bărbaţi, socotiţi la început împreună, ca un întreg. Vasile, din punctul meu de vedere, este cel mai reprezentativ, deoarece este documentat prin fragmente de craniu. Omul de timp modern, a străbătut cale lungă până a ajuns la noi, tocmai din Africa”, explică profesorul Vlad Codrea, paleontolog la Catedra de Geologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Nici Ion, şi nici Vasile n-au fost negroizi

Primii europeni au venit tocmai din Africa, au traversat Turcia ajungând pe teritoriul României şi Bulgariei de azi după care, dispersia spre întreg teritoriul Europei a început. „Reconstituirea celor de la BBC poate păcătui prin excese de subiectivism în exprimare. Oasele sunt puţine, nu oferă imaginea întreagă a unui craniu, darămite a unui schelet. De aceea, a reprezenta omul de la „peştera de oase” ca unul negru este deja un derapaj. Dacă pornesc din Africa evident că aveau caracterisitici negroide, la început. Intinerarul parcurs este însă lung şi anevoios. Trăsăturile se pierd în timp, iar oamenii se adaptează zonelor prin care trec. Imaginea negroidă merge şi pe considerente de modă - oameni de culoare în ţări care nu au nimic de-aface cu aşa ceva. Nu avem trecut colonial ca Belgia sau Franţa. Totuşi să privim şi partea bună, a arăta cuiva nişte fragmente de craniu nu este mare lucru, comparativ cu o imagine, un chip”, spune profesorul clujean.

Păstrăvii – „meniul zilei”

Viaţa lui Vasile a fost, fără doar şi poate, una dură, aspră, suţine Vlad Codrea. Bine făcuţi şi mai înalţi decât oamenii de acum, locuitorii peşeterilor din acele vremuri erau firi solitare. Ca să se întreţină, Vasile avea o ocupaţie care i-ar face invidioşi pe unii dintre locuitorii de acum ai oraşului – mai tot timpul pescuiau salmonide, strămoşii păstrăvilor de azi, dar mai mari şi mai numeroşi. Dacă nu pescuia, vâna.

„În primul rând, ne aflăm în această etapă în vremea ultimului glaciar, ne apropiem la sfârşitul a ceea ce numim cuaternar, când frigul era puternic. Într-un astfel de climat friguros, Vasile nu îşi permitea decât să poarte haine confecţionate, mai mult sau mai puţin rudimentar, din piei de animale. Nu erau populaţii sedentare şi de aceea îşi încropeau adăposturi în zona de deschidere a unor peşteri sau îşi amenajau colibe, tot din pieie de animale în locuri ferite sub rocă. Populaţiile nu erau numeroase. Era o structurare tip clan”, susţine Vlad Codrea.

Ca să îl ţină ocupat, natura i-a găsit lui Vasile şi un „job”: supravieţuirea. În acele timpuri, omul se găsea sub incidenţa unor pericole permante. Cei mai mari duşmani ai săi erau leul de peşteră, ursul de cavernă şi lupul. Fragmente de oase care să ateste existenţa acestor înfruntări s-au găsit peste tot în munţii de lângă Anina. Unele exemplare se află şi acum pe holul Facultăţii de Gerografie şi Geologie din Cluj.
 

Ce mistere mai păstrează „Peştera cu Oase”, de la Anina

Peştera în care a fost găsită preţioasa fosilă umană Vasile, este parţial inundată. Cela mai multe rămăşiţe găsite aparţin urşilor de peşteră. Unii dintre ei au fost surprinşi de ape acolo sau au murit în timp ce hibernau nepăsători.

Numărul peşterilor din Banat ajunge la câteva mii. “Peştera cu Oase” de la Anina are o lungime totală de peste un kilometru, cu foarte multe sifoane, şi nu prezintă interes decât din punct de vedere ştiinţific. Trecerea specialiştilor prin sifon se face individual. Apa are o temperatura de 9-10 grade Celsius. Lucrul în peşteră durează până pe la 22:00-23:00, dar se poate prelungi şi după miezul nopţii.

Să lucrezi într-o astfel de peşteră presupune şi riscuri. Cel mai mic dintre ele – să cazi câţiva metri. Cel mai mare - să se întâmple ceva într-un sifon: să se agaţe buteliile sau vreun fir, ori să se producă un atac de panică. Pentru că se află pe teritoriul unei rezervaţii naturale, peştera cu oase de la Anina este protejată, explică speologul bucureşten Silviu Constantin, într-un material publicat de Jurnalul Naţional.


 

Homo Sapiens

Neanderthalienii şi Homo Sapiens sunt două specii diferite, care au evoluat din Homo Erectus. Pentru multă vreme, a existat o dezbatere aprinsă dacă Neanderthalienii erau într-adevăr o altă specie. Unii cercetători susţineau că Homo Sapiens şi Neanderthalienii puteau să se amestece şi că oamenii moderni ar fi urmaşii acestui amestec. Neanderthalienii s-au răspândit în special în Europa şi în părţi din Asia. În aceeaşi perioadă de timp, Homo Sapiens s-a dezvoltat mult mai mult.

Cu alte cuvinte, cu toate că Neanderthalienii erau mult mai avansaţi decât Homo Erectus, inventivitatea lor nu era nici pe departe la acelaşi nivel cu cea a lui Homo Sapiens. Studiind inventivitatea Homo Sapiens, s-a constatat că toate marile inovaţii care au produs schimbări majore în viaţa oamenilor, începând cu focul până la agricultură, scris şi aşa mai departe, au apărut în mod independent, numai în cateva locuri, precum cele populate de Vasile şi urmaşii lui.
 

Ce spun britanicii despre Ion de la Anina

La începutul acestei luni, cercetătorii britanici au reuşit să reconstituie chipul lui “Ion”, primul european despre care se crede că a trăit în urmă cu 35-40.000 de ani, în munţii Carpaţi, după o mandibulă. Oamenii de ştiinţă nu pot stabili cu precizie sexul persoanei respective, însă au folosit părţi ale craniului, descoperite în peştera de la Anina, pentru a-i reconstrui chipul.

Cel care a reuşit să recreeze figura acestui prim om modern din punct de vedere anatomic, care a trăit în Europa, este artistul Richard Neave, care colaborează cu criminaliştii din Marea Britanie. Iar rezultatul poate fi surprinzător pentru noi, căci acest prim european arăta mai mult a african – lucru perfect logic pentru specialişti, care ştiu că, de fapt, primii oameni au sosit în Europa din Africa.

“Chipul nu arată, de fapt, a european, nici a african ori asiatic. Arată ca o combinaţie între toate acestea. Dar probabil este de aşteptat asta, la o persoană care a făcut parte din primele populaţii care au sosit în Europa”, a declarat antropologul britanic Alice Roberts.

Rămăşiţele celui care este considerat “primul european”, respectiv o parte din mandibulă şi câteva bucăţi de craniu, au fost descoperite în 2002, în sud-vestul munţilor Carpaţi. Descoperirea a fost cu atât mai uimitoare cu cât a fost absolut întâmplătoare. Un grup de speologi din Timişoara cercetau Peştera cu Oase din Anina, Caraş-Severin, când au dat peste aceste fosile, fără măcar să îşi dea seama cât sunt de vechi. Cercetările ulterioare, preluate de specialistul american Erik Trinkaus, au arătat că este vorba despre primul om modern care a trăit pe teritoriul european, un personaj care a intrat în literatura de specialitate cu numele “Ion de la Anina”.

Iniţial, cercetătorii au presupus că “Ion” a trăit chiar în acea peşteră, însă investigaţiile ulterioare au arătat că locul respectiv nu fusese locuit de oameni, ci mai degrabă de urşi. E posibil ca fragmentele de craniu să fi fost aduse în peştera de la Anina de o viitură, căci “Ion” a trăit şi a murit în altă parte, spun specialiştii.

Potrivit experţilor, acest om modern, sau Homo Sapiens, ar fi trăit în zonă în urmă cu 36.000-40.000 de ani, în acelaşi timp cu omul de Neanderthal, care exista deja în Europa de câteva mii de ani. Cei doi sunt “veri” îndepărtaţi şi au câteva trăsături comune, iar cercetătorii cred că tocmai această întâlnire între ei, în Munţii Carpaţi, ar fi dus la dispariţia omului de Neanderthal. De fapt, în asta constă şi importanţa descoperirii lui “Ion” – el a trăit exact în acea perioadă în care Homo Sapiens a pornit din Africa spre Europa, pentru a se întâlni cu omul de Neanderthal. Iar faptul că ei au trăsături comune le-a demonstrat cercetătorilor că Homo Sapiens nu a decimat populaţia de neanderthalieni, ci, dimpotrivă, au convieţuit şi s-au amestecat.