Viaţa în Afganistan

1  0  0  0 

"Copilul din Kabul"

Cine îşi imaginează că în Afganistan oamenii nu râd niciodată, din cauza războiului, se înşală. La Kabul se râde, se trăieşte, se speră. O demonstrează "Copilul din Kabul" de Barmak Akram, prezentat marţi seara în competiţia TIFF.

Filmul e povestea unui şofer de taxi în maşina căruia e abandonat un bebeluş de doar câteva luni. Convins că mama şi-a uitat copilul în automobil, omul porneşte în căutarea ei, deşi toată lumea îi spune că o mamă nu-şi uită niciodată copilul undeva. Până la urmă, cu ajutorul unor reprezentanţi ai unei organizaţii umanitare, el dă un anunţ la radio, iar mama copilului vine să-şi recupereze bebeluşul abandonat.

"Copilul din Kabul" este o felie de viaţă, un portret al existenţei cotidiene afgane, cu tot ce ţine de culoarea locală, de tradiţie, de ierarhia familiei, dar şi de o normalitate a vieţii de zi cu zi pe care nici măcar războiul n-o poate distruge. Taximetristul Khaled ţşi face meseria într-un oraş cu reguli haotice, cu pichete de soldaţi şi atentate sinucigaşe, cu pieţe aglomerate, cu oameni care cerşesc şi alţii cărora afacerile le merg bine datorită militarilor străini din Kabul.

Khaled e liberal, se bucură de plecarea talibanilor, îndeamnă femeile să nu mai poarte văl, dar nu iese din cuvântul tatălui său, deşi e de-acum şi el un om matur. Ierarhia patriarhală a familiei e evidentă, femeia îşi ascultă bărbatul, cele 4 fiice ale lui Khaled îşi ascultă tatăl, totul însă cu o naturaleţe a comunicării care exclude stridenţele. Khaled îşi doreşte de mult un băiat, dar ceva îl împiedică să păstreze bebeluşul abandonat, deşi prietenii îl sfătuiesc s-o facă.

Universul afgan e firesc şi aparte, totodată. Bărbaţii beau doar ceai, dar fumează "iarbă", femeile continuă să poarte văl, televizorul e aproape exclus din viaţa zilnică, totul se negociază, un haos în care toată lumea pare să se integreze perfect domină atmosfera din Kabul.

Totuşi, filmul lui Akram nu e un documentar etno, ci un film epic amplu, cu "priză directă" la realitatea afgană de azi, plin de naturaleţe, în ciuda unor accente "militante" sesizabile uneori. E al treilea film realizat vreodată în Afganistan, e interpretat de actori neprofesionişti, filmat "pe piaţă", cum s-ar zice, fără pregătiri speciale. Are şi trăsăturile unui documentar exotic, dar şi firul roşu al unei "poveşti" tulburătoare. Ceea ce-l recomandă măcar pentru vizionare, pentru că, din nou constat, viaţa curge la fel în orice colţ al lumii, cu mici drame şi mici bucurii, chiar pe fundalul teribil al Istoriei ce nu ţine seama de oameni.