Spitale din judeţul Cluj, amendate de DSP şi ISU cu o sumă totală de 13.500 de lei

Spitale din judeţul Cluj, amendate de DSP şi ISU cu o sumă totală de 13.500 de lei

Mai multe spitale din judeţul Cluj au fost amendate de DSP şi ISU cu o sumă totală de 13.500 de lei pentru nereguli în ceea ce priveşte măsurile de prevenire a incendiilor, precum neasigurarea dotării cu instalaţii de semnalizare - detectare a incendiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unei informări prezentate, miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural Cluj, au fost verificate 18 unităţi spitaliceşti, în cadrul acţiunii fiind identificate 129 de deficienţe.

"S-au executat controale privind modul de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul apărării împotriva incendiilor la unităţile sanitare publice cu paturi din judeţul Cluj, prin care au fost verificate 18 obiective - opt spitale clinice, şase spitale municipale şi orăşeneşti, trei institute medicale şi un centru de sănătate. Au fost constatate 129 deficienţe. Au fost aplicate 13 sancţiuni, din care cinci avertismente şi opt amenzi contravenţionale în valoare totală de 13500 lei", se arată în informarea prezentată de şeful ISU Cluj, general Vasile Şomlea.
Principalele nereguli constatate se referă la neasigurarea iluminatului de siguranţă pentru evacuare şi neasigurarea dotării spitalelor cu instalaţii de semnalizare - detectare a incendiilor la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof.dr.Octavian Fodor", Institutul Oncologic - Secţia Hematologie, Spitalul Clinic de Recuperare, Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu", Spitalul Clinic CFR, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.
"Pentru controlul accesului persoanelor străine în secţiile spitalelor au fost montate sisteme electronice de închidere a uşilor, sisteme care nu sunt legate la un sistem de avertizare - alarmare în caz de incendiu, blocându-se astfel evacuarea persoanelor. Căile de acces şi circulaţie prevăzute pentru forţele de intervenţie nu sunt exploatate corespunzător, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj fiind blocate două porţi de acces în incintă. De asemenea, datorită numărului mare de autovehicule staţionate în curte, nu este asigurat accesul mijloacelor de intervenţie la toate clădirile a trei spitale", se arată în documentul citat.
Echipele de control ale DSP şi ISU au mai constatat că nu este asigurată a doua cale de evacuare de la mansarda Secţiei Chirurgie Infantilă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj, iar la alte spitale căile de evacuare nu sunt marcate corespunzător.
"Căile de evacuare din spitale nu sunt marcate corespunzător cu indicatoare standartizate, astfel încât traseul acestora să fie recunoscut cu uşurinţă de utilizatori. La Institutul Oncologic Cluj nu este asigurată separarea cu uşă rezistentă la foc a arhivei faţă de casa scării, iar la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie «Leon Daniello», uşa de acces în sala cazanelor nu respectă prevederile legale. Este necesară uşă incombustibilă, rezistentă la foc minim 15 minute. Nu se asigură în mod optim înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea personalului în cazul producerii situaţiilor de urgenţă', se mai arată în informare.
Reprezentanţii DSP şi ISU Cluj au mai constatat că la unele spitale au avut loc exerciţii de evacuare în caz de incendiu, concluzia fiind că "din cauza numărului redus de personal raportat la numărul de pacienţi evacuarea se face cu greutate".
La Clinica Ginecologie I apare blocată calea secundară de evacuare, nu au fost montate detectoare de gaze naturale în încăperile unde sunt consumatori de gaz metan şi nu s-a montat instalaţia de semnalizare a incendiilor, iar la Clinica Pediatrie II nu sunt montate dispozitive de închidere automată la uşile de acces la casele de scări şi nu au fost montate detectoare de gaze naturale în încăperile unde sunt consumatori de gaz metan.
Şomlea a spus că, în perioada următoare, spitalele în care au fost identificate probleme sunt obligate să ia măsuri pentru remedierea deficienţelor.
Prefectul Florin Stamatian a declarat că este bine să se ştie care sunt "punctele slabe ale unităţilor spitaliceşti" pentru a se acţiona în cazul unor incendii.
"Ce trebuie făcut sunt instructaje, exerciţii de evacuare, semnalizarea căii de evacuare, dotarea cu extinctoare. Este bine să se ştie care sunt punctele slabe ale unităţilor spitaliceşti pentru a se acţiona în consecinţă în caz de nevoie", a spus Stamatian.
Controlul comun al DSP şi ISU Cluj a avut loc în perioada 23 august - 2 septembrie.

 

 

Versiune mobil | completa